Eveniment
Proiect finanțat prin PNRR, pentru amenajarea unui centru de colectare a deşeurilor cu aport voluntar, câștigat de Primăria Miercurea-Ciuc
Primăria Miercurea-Ciuc a câştigat un proiect, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru amenajarea unui depozit pentru colectarea deşeurilor reciclabile cu aport voluntar, potrivit unui anunț făcut joi, 9 februarie 2023 de primarul municipiului, Korodi Attila.
„Un nou proiect câştigat de către municipiul Miercurea-Ciuc amenajarea unui depozit pentru colectarea deşeurilor reciclabile în valoare de 4,55 milioane lei. (…)
Conform proiectului, locuitorii vor putea depune gratuit 12 tipuri de deşeuri – tipuri care nu pot fi depozitate la punctele de colectare din oraş din cauza dimensiunilor sau a altor caracteristici: anvelope, mobilier, medicamente expirate, baterii şi acumulatori”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a primarului Korodi Attila.
Potrivit aceleiaşi surse, contractul de finanţare a fost semnat, joi, cu Ministerul Mediului.
Korodi Attila a declarat, pentru AGERPRES, că finanţarea acordată acoperă exclusiv echipamentele necesare, iar amenajarea spaţiului, conform standardelor impuse de Ministerul Mediului, va fi responsabilitatea municipalităţii.
Primarul consideră că, prin acest proiect, se va reduce cantitatea de deşeuri abandonate la marginea oraşului sau în zona cursurilor de apă şi a arătat că, în acest moment, managementul deşeurilor în oraş nu permite ca în fiecare zi sau măcar săptămânal să poate fi preluate deşeuri speciale, cum ar fi mobilier, moloz, medicamente expirate, uleiuri, cauciucuri uzate sau acumulatoare.
În plus, Korodi a spus că oamenii acceptă foarte greu să plătească pentru preluarea deşeurilor provenite de la amenajarea apartamentelor şi este o problemă reală depozitarea lor ilegală, chiar dacă situaţia s-a mai îmbunătăţit, după înfiiinţarea Poliţiei Locale.
„Foarte greu acceptă oamenii să plătească.
Este, totuşi, o tendinţă favorabilă, pozitivă, de când a apărut Poliţia Locală, dar este o problemă reală. Şi atunci, dacă există un centru unde pot fi aduse prin aport voluntar, atunci va fi mult mai uşor şi mult mai gestionabil. (…)
Sau sunt deşeuri speciale la care, la ora actuală, nu ai soluţii, de exemplu medicamentele. Sunt foarte multe familii care chiar doresc să predea undeva medicamentele şi nu au un loc amenajat.
Farmaciile, chiar dacă legea impune nu oferă aceste servicii”, a mai arătat Korodi. Agerpres
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Sute de camere video vor fi montate pe drumuri și autostrăzi. Șoferii vor primi amenzile acasă, prin sistemul e-Sigur
Sute de camere video vor fi montate pe drumuri și autostrăzi. Șoferii vor primi amenzile acasă, prin sistemul e-Sigur.
Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că vor fi instalate 400 de sisteme moderne de monitorizare pe drumurile naționale și autostrăzi.
”Pentru reducerea numărului de accidente, pe lângă o infrastructură nouă, este nevoie și de impunerea disciplinei în traficul rutier, inclusiv cu ajutorul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
EXCLUSIV. La 16 ani, căpitan și arbitru de rugby. Povestea Dianei Socaci, tânăra din Cluj, exemplu de perseverență și curaj
La doar 16 ani, Diana Socaci, o tânără din Cluj a reușit să cucerească terenul de rugby și să câștige respectul colegelor și al antrenorilor. Ea este jucătoare la…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Evenimente de weekend în Alba: concerte, colinde și cântece de Crăciun, competiții sportive. Program
Evenimente de weekend în Alba: concertele de colinde și cântece tradiționale de sărbători vor completa atmosfera la finalul acestei săptămâni, atât la Alba Iulia, cât și în alte localități din județ. Distracția continuă la târgurile de Crăciun.
Pentru pasionații de sport, sâmbătă va fi un eveniment special: gala profesionistă de kickbox, Cezar Fight Championship. Invitat special al galei va fi legenda K1, Semmy…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
Festivalul ”Colind Iancului” la Cluj-Napoca. Paradă prin oraș cu 15 cete de colindători și concert la Casa de Cultură
Festivalul ”Colind Iancului” are loc duminică la Cluj-Napoca, programul incluzând o paradă a cetelor de colindători și un concert la Casa de Cultură a Studenților,…
Citește mai mult pe Cluj24



