Connect with us

Eveniment

Proiect PILOT la Cluj. ANAF vrea să-i convingă de PROFESORI să plătească IMPOZITE pentru MEDITAȚII

Published

on



ANAF derulează, în 2022, proiecte pilot în vederea stimulării conformării voluntare. Unul dintre aceste proiecte, care vizează trei categorii de contribuabili care vor trebui să-şi impoziteze câştigurile, se va derula și la Cluj.

Categoriile vizate de programele pilot sunt cadrele didactice şi alte persoane ce pot obţine venituri din meditaţii, persoanele care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi persoanele fizice care realizează venituri din prestarea unor activităţi de înfrumuseţare şi întreţinere corporală.

Proiectul „Venituri realizate de contribuabili – persoane fizice din meditații, activități educaționale și alte forme de învățământ” urmărește identificarea unor instrumente de lucru în zona conformării voluntare în cazul cadrelor didactice și a altor persoane care prestează servicii de meditații, care să aducă eficiență și rezultate satisfăcătoare, în vederea replicării pe o scară mai largă, pe un termen mediu și lung.

Într-o primă etapă proiectul se desfășoară în județele Cluj și Sibiu, potrivit ANAF.

Proiectul pentru persoane fizice din cedarea folosinței bunurilor se va desfășura în județele Brașov și Constanța.

Acesta își propune să prevină și să reducă fenomenul de sub-declarare, de nedeclarare a veniturilor din chirii sau cedarea folosinței bunurilor și de neînregistrare în scop fiscal.

Proiectul privind prestarea unor activități de…

Știri Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Lapte praf pentru bebeluși, retras de la vânzare din magazine din Alba și din țară. Loturi contaminate cu bacterii

Published

on

Mai multe loturi de lapte praf pentru bebeluși au fost retrase de la vânzare din supermarketuri din Alba și din țară, anunță ANSVSA. Pentru unele loturi a fost confirmată contaminarea cu bacterii.

A fost semnalată prezența Bacillus cereus pe una dintre liniile de producție din fabrica de origine, linie pe care au fost produse loturile vizate.

Bacillus cereus este o bacterie care poate provoca intoxicații alimentare,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

No bine! Cum ar fi arătat columna lui Funar. Roboţelul din Cluj care ne fură joburile şi versurile lui Fuego pentru tineri

Published

on






Pentru a fi printre primii care citesc newsletterul de umor cu ştiri şi evenimente din Cluj, scrie adresa ta de mail în câmpul de mai jos şi apasă Subscribe pentru…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Femeie dusă cu ambulanța de la protestul din fața Curții de Apel Cluj. Jandarmii i-au acordat primul ajutor

Published

on






Un echipaj de jandarmi aflat, vineri seara, în dispozitivul de asigurare a ordinii publice la protestul din fața Curții de Apel Cluj, a intervenit pentru acordarea…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

O nouă tulpină virusului gripal, ce circulă la nivel internațional, confirmată în România. Recomandări pentru locuitori

Published

on

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) atenționează că a debutat sezonul gripal, iar subclada K a virusului gripal A (H3N2), ce circulă la nivel internațional a fost detectată și în România.

”Analiza epidemiologică realizată de CNSCBT pentru săptămâna 49 a anului 2025 (1-7 decembrie 2025) a relevat faptul că s-a înregistrat debutul sezonului gripal. Au fost raportate la nivel național 3.018 cazuri de gripă…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading