Connect with us

Eveniment

Propunerea Ministrului Sportului – 45 de minute de mișcare înainte de începerea orelor

Publicat



Carol Eduard Novak, noul ministru al Tineretului și Sportului, este de părere că orice copil ar trebui să știe să patineze și să înoate. El și-a propus ca în decurs de un an să reușească să introducă 45 de minute de sport la începutul cursurilor din școli, scrie digi24.ro

„Îmi doresc ca fiecare copil să știe să înoate, să patineze. Minim. Și trebuie implicat sistemul educațional în sport. Haide să găsim altă formulă de educație fizică, 45 de minute de stretching plus nutriție. Eu aș pune prima oră să începem de aici, prima oră în fiecare zi 45 de minute de gimnastică și nutriție, dupa aceea suntem fresh, putem să începem să învățăm”, a spus ministrul Sportului.

El a dat exemplul fostului primar din Miercurea Ciuc, care a cerut școlilor ca fiecare clasă să meargă săptămânal cu copiii la înot și o dată la patinaj.

Ministrului i se pare nepotrivit modul în care unii profesori de sport au ales să-și desfășoare și să le pună note elevilor în pandemie – le cer să facă în casă sărituri și exerciții specifice unei săli de sport și să se înregistreze. Eduard Novak spune că a văzut asta inclusiv la copiii săi, pe care îi aude sărind în camera lor. Și în acest caz, ministrul spune că ar fi fost mai eficiente niște exerciții simple de gimnastică.

„Nu are sens. Sărituri? Pentru ce? Poți să faci altceva. Soțiile noastre se uită la gimnastică pe YouTube, poate să facă abdomene sau orice, simplu, simplu, numai ca să învățăm să ne mișcăm, aceasta este prima fază. După aceea, putem să trecem la altă fază. Să învățăm să ne mișcăm periodic. Acu, lumea virtuală ne fură”, a punctat Eduard Novak.

Un ministru concurează la Jocurile Olimpice: „Ar fi ceva unic”

Pe de altă parte, Eduard Novak a confirmat că nu renunță la activitatea sportivă pe durata mandatului. Unicul campion paralimpic al României a declarat la „Jurnalul de seară” că vrea să participe, ca sportiv, la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor și crede că are puterea de muncă necesară pentru a se antrena și a fi și ministru.

El a recunoscut că ar fi o premieră: „Aș fi primul ministru care participă efectiv ca sportiv de performanță la o competiție de această anvergură”, a spus Novak.

„Sincer, sunt obișnuit. Am trei copii, am o academie de copii, am o echipă profesionistă plus Federația și în tot acest timp am fost și sportiv de performanță, așa că știu să-mi prioritizez foarte bine timpul și cred că, la urma urmei, nimeni nu are timp de pierdut, așa că dacă mă concentrez bine pe care sunt prioritățile, atunci cred că pot să le fac pe amândouă”, a declarat Eduard Novak.

Ministrul a explicat însă că este la a treia încercare de a ajunge în Japonia. Prima dată, se pregătea pentru a merge ca patinator viteză la Jocurile Olimpice de iarnă de la Nagano din 1998, dar în 1996 a avut un accident de mașină și nu a mai reușit să ajungă la competiție. „A venit această ocazie în 2020, să particip ca ciclist, dar a venit pandemia. Acum, în 2021, ar fi a treia încercare și vine ministerul”, a spus Eduard Novak.

„Am primit multe picioare în fund”

Ministrul a mai spus că în opinia sa ar trebui finanțate cu precădere sporturile unde România are șanse să obțină medalii și a enumerat între acestea gimnastica, canotajul, halterele, atletismul, inotul, ciclismul. Fotbalul are finanțare proprie și nu intră în „curtea” ministerului, dar Eduard Novak spune că ar fi loc de mai bine la echipa de juniori.

Eduard Novak a mărturisit că a descoperit cu uimire că Ministerul Tineretului și Sportului are în administrație o mulțime de clădiri, iar acesta părea să fie subiectul preponderent de discuție în momentul în care a ajuns la minister, de parcă ar fi fost vorba de o firmă de imobiliare.

El recunoaște că viziunea sa reformistă îi șochează pe mulți și așa s-a întâmplat și când a preluat conducerea Federației Române de Ciclism. „Am primit multe uppercut-uri și picioare în fund”, a spus Eduard Novak.

„Mă simțeam zeu”

Singurul campion paralimpic al României a povestit la Digi24 cum a găsit forța psihică de a-și reveni după accidentul de mașină suferit în 1996 și cum a lăsat patinajul viteză și a ales ciclismul cu care să-și continue viața sportivă. În copilărie, „mă simțeam zeu”, a mărturisit el povestind despre pasiunea pentru patinaj și convingerea pe care o avea că va ajunge departe. Visa să devină campion olimpic.

„Dar dintr-o clipă în alta viața noastră se poate schimba. Viața este foarte scurtă și trebuie trăită cu calitate”, a menționat Novak.

Apoi, după accident, în prima competiție la care a participat ca ciclist, l-au întrecut și fetele, a povestit el. Dar când a obținut primul titlu important, după ore asidue de antrenament, a plâns. Zilnic obișnuia să parcurgă circa 100 de km cu bicicleta, iar la vară are de gând să vină cu bicicleta la minister.

Important este să pui ștacheta la înălțime, spune Eduard Novak.

„Prioritatea este ministerul, n-aș fi lăsat pe nimic din lume această șansă”
Se vede cu un mandat de patru ani ca ministru și nu vrea să renunțe nici la această ocazie unică pe care o are de a face ceva pentru sportul românesc, deși este o oportunitate la care nici nu a visat vreodată. „Prioritatea este ministerul, n-aș fi lăsat pe nimic din lume această șansă, această posibilitate să conduc sportul românesc, să pot să dau mai departe din toată experiența mea de 35 de ani de sportiv de performanță. Tocmai bine că în această perioadă de ianuarie-februarie-martie pot să-mi organizez bine echipa, să văd proiectele clare, cum arată ministerul, ce au fost proiectele de până acum și să încep să implementez unul câte unul ce-mi doresc de foarte mult timp”, a spus Eduard Novak.

Ministrul ar pleda și pentru revenirea spectatorilor pe stadioane, încă din ianuarie, cu păstrarea anumitor reguli și precauții, dar a reamintit că această decizie nu-i aparține în totalitate.

sursa: Ora de Sibiu


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

17 mai: Bursa locurilor de muncă la Alba Iulia. Oportunități pentru cei care doresc să se angajeze. Câte posturi sunt disponibile

Publicat

Bursa locurilor de muncă la Alba Iulia. Peste 20 de angajatori vor fi prezenți vineri, 17 mai, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată la Alba Iulia. Sunt oferite aproximativ 300 de locuri de muncă pentru persoane interesate de angajare.

Evenimentul se va desfășura la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, str. Mihai Viteazul, nr. 31,  începând cu ora 9.00.

Obiectivele acestei inițiative sunt de a realiza un contact cu un număr cât mai mare de angajatori. De asemenea, se va întreține un dialog între Serviciile Publice de Ocupare. Se…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Restricții de circulație pe A1 Sebeș-Sibiu și pe alte segmente de autostradă. Zonele în care sunt lucrări de reparații

Publicat

CNAIR anunță restricții de circulație pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu, valabile joi, 16 mai. Se fac lucrări de reparațiil a carosabil. De asemenea, restricții sunt și pe alte segmente de autostradă.

Restricții de circulație pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu

  • km 266+750 – 269+500, Cristian (Sibiu), până la ora 19.00 – se execută lucrări de reparații la partea carosabilă; banda 1 și banda de urgență, restricționate, pe calea 1(sens Sibiu-Sebeș); se circulă îngreunat pe banda 2 a căii 1
  • km 264+850 – 264+950, Săcel (Sibiu) până în 18 mai – lucrări…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Cluj

FOTO. Sat de vacanță, centru de vizitatori și noi copaci în Parcul Etnografic. Accesul mașinilor pe alee va fi INTERZIS

Publicat

Un amplu proiect de revitalizare va schimba complet fața Parcului Etnografic „Romulus Vuia”. Consiliul Județean Cluj a cerut părerea sectorului cultural clujean cu privire la investițiile propuse în zonă.

Noi…

Citește mai mult pe Cluj24

Citește mai departe

Alba

msg Maraton Apuseni 2024: 1.500 de alergători din toată lumea, așteptați la start

Publicat

Clubul Alpin Român Filiala Cluj organizează msg Maraton Apuseni 2024, unde sunt așteptați circa 1500 de alergători la startul din Buscat, comuna Băișoara, județul Cluj.

Traseele de concurs se remarcă în peisajul curselor de trail din țară prin tipul peisajului montan parcurs, unic în Europa.

Dat fiind că alergarea montană, sau trail running, îmbină dragostea de natură, libertatea și dorința de auto-depășire, competiția din Apuseni reunește anual alergători din diferite colțuri ale lumii.

Încă de la prima ediție din 2011, aventura msg Maraton Apuseni…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe