Connect with us

Eveniment

Protest la Palatul de Justiţie după condamnarea avocatului Robert Roşu în dosarul 'Ferma Băneasa'

Published

on



 Zeci de avocaţi au organizat, luni, la Palatul de Justiţie din Bucureşti, un protest faţă de condamnarea colegului lor Robert Roşu la cinci ani închisoare cu executare în dosarul „Ferma Băneasa”.

„Interzicerea identificării avocatului cu clientul”, „#alăturideRobert”, „Alinierea justiţiei penale la rule of law” – sunt mesajele de pe pancartele purtate de avocaţii protestatari pe treptele din interiorul Palatului de Justiţie.

Gestul avocaţilor vine după ce Uniunea Barourilor din România (UNBR) a criticat dur condamnarea avocatului Robert Roşu şi a anunţat că susţine protestul, inclusiv prin neparticiparea la şedinţele de judecată ale completului de la Instanţa supremă care l-a condamnat pe avocat.

Astfel, într-un comunicat de presă difuzat vineri, UNBR considera că „discrepanţa radicală” între decizia de achitare dată în cazul avocatului Robert Roşu de Curtea de Apel Braşov şi condamnarea la 5 ani închisoare aplicată de Instanţa supremă „arată slăbiciunile sistemului, cu consecinţe asupra credibilităţii justiţiei, atât în rândul avocaţilor, cât şi al publicului larg”.

„Pornind de la cazul avocatului Robert – Mihăiţă Roşu, condamnat în dosarul ‘Băneasa’, la data de 17 decembrie 2020, UNBR readuce în discuţia corpului profesional, a autorităţilor şi a publicului problemele privind acuzarea şi condamnarea avocaţilor pentru demersurile făcute în reprezentarea şi consilierea clientului (…) În condiţiile în care una dintre instanţe a constatat că toate faptele avocatului se înscriu în exerciţiul normal al profesiei de avocat (redactarea de contracte, notificări, memorii) şi că nu există probe că a comis vreo faptă de pretindere ori de primire a unor bunuri în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcţionarii publici competenţi să dispună restituirea bunurilor revendicate de unul dintre inculpaţii pe care îi reprezenta, este inacceptabil şi depăşeşte puterea de înţelegere cum, în aceeaşi speţă, hotărârea finală este radical diferită”, declara UNBR.

De cealaltă parte, preşedintele Instanţei supreme, Corina Creţu, a transmis sâmbătă, într-un comunicat de presă, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recunoaşte şi susţine dreptul fundamental la liberă exprimare al oricărei persoane sau organizaţii, inclusiv sub aspectul exprimării unor aprecieri critice cu privire la hotărârile judecătoreşti, însă „discursul public la adresa serviciului public al justiţiei ar trebui însă să se caracterizeze, dincolo de contextul emoţional, prin rigoare, echilibru şi o minimă echidistanţă din partea tuturor persoanelor implicate”.

Joia trecută, Robert Roşu, avocatul prinţului Paul al României, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa.

În acelaşi dosar, Paul al României a primit 3 ani şi 4 luni de închisoare, iar omul de afaceri Remus Truică – 7 ani, ambele pedepse fiind cu executare.

Acuzaţiile din dosar vizează infracţiuni comise în perioada 2006 – 2013 în diferite forme de participare, în interesul obţinerii unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de prinţul Paul.

Conform DNA, Remus Truică, avocatul Robert Roşu şi israelienii Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz au constituit, începând din noiembrie 2006, un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de prinţul Paul, prin oferire de bani sau bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor şi instituţiilor care deţineau aceste proprietăţi.

Prinţul Paul i-a promis lui Truică şi asociaţilor acestuia o cotă parte importantă, între 50% şi 80% din valoarea bunurilor pe care le revendică în România, iar ulterior le-a transferat acestora bunurile pe măsura obţinerii lor, prin contracte fictive de vânzare-cumpărare cu firma Reciplia SRL, reprezentată de Remus Truică.

Prinţul Paul, Remus Truică şi ceilalţi membri a grupului au ascuns ulterior natura ilicită a înţelegerii, prin încheierea, la data de 1 noiembrie 2006, a unui contract de cesiune cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii. Contractul a fost încheiat între prinţul Paul şi SC Reciplia SRL, fiind redactat de avocatul Robert Roşu.

Prejudiciul în acest dosar se ridică la 145 milioane euro. AGERPRES/(AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Șofer urmărit în trafic de Poliție, pe DJ 107 B la Sântimbru. Avea alcoolemie de 1,44. Ce măsuri au luat polițiștii

Published

on

Un bărbat din Sântimbru a fost reținut de polițiști după o urmărire în trafic, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Acesta conducea cu alcoolemie de 1,44. Polițiștii au reușit să-l oprească, însă acesta a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice, astfel că polițiștii l-au reținut.

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, 5 aprilie, în jurul orei 21.00, polițiștii Biroului Rutier, în timp ce desfășurau…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Veste proastă de la meteorologi. Vreme deosebit de rece la Cluj până joi. Ninge la munte

Published

on

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit avertizările de vreme rea, inclusiv la Cluj.

Vremea va fi deosebit de rece, va fi brumă și îngheț la sol, se vor înregistra precipitații mixte și intensificări…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Tânăr de 19 ani, cu dosar penal în Alba, pentru trei infracțiuni rutiere, după ce a condus un motociclu pe DJ 107E

Published

on

Un tânăr de 19 ani din Geoagiu s-a ales cu dosar penal pentru trei infracțiuni rutiere, în Alba, după ce a condus un motociclul pe DJ 107E.

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, 5 aprilie, în jurul orei 11.30, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au oprit, pentru control, pe DJ 107 E, un motociclu condus de un tânăr de 19 ani, din Geoagiu, județul Hunedoara.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO ȘTIREA TA: ”Atracții pentru turiști” la intrarea în Cetatea Alba Carolina. Gunoaie ”presărate” pe spațiul verde

Published

on

Imagini mai puțin plăcute la intrarea în Cetatea Alba Carolina, duminică dimineața. Un container pentru deșeuri, aflat pe Aleea Sfântul Capistrano din Alba Iulia, a fost răsturnat pe dealul Cetății. Este cel puțin al doilea incident de acest fel, care afectează perimetrul zonei turistice.

Containerul pentru deșeuri s-a răsturnat, iar gunoaiele au căzut pe spațiul verde, creând o imagine dezolantă, asemenea unor zone…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading