Connect with us

Eveniment

Puişor (sindicat apicultori): Solicităm subvenţie de 140 de lei per familia de albine

Published

on



Apicultorii români solicită Guvernului subvenţionarea cu 140 de lei pentru fiecare familie de albine, în contextul în care în acest an au dispărut 300.000 de colonii de albine din cele două milioane existente anterior la nivel naţional, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Apicultorilor din România, Dănuţ Puişor, la începutul mitingului organizat de apicultori în faţa sediului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

„Trebuie să conştientizăm că sectorul apicol are nevoie de ajutor. Vrem să beneficiem de titulatura de ‘fermier apicol’, astfel încât să intrăm în posesia subvenţiei pe familia de albine. Fără subvenţia pe familia de albine, fără ajutorarea coloniilor de albine cu bio-stimulatori, familiile de albine dispar. Ele sunt la ora actuală în colaps, iar omenirea trebuie să fie conştientă că aceste mici vieţuitoare nu fac altceva decât să ţină omenirea în viaţă. Dorim ca familiile de albine să fie subvenţionate cu 140 de lei per familia de albine, pentru că e derizoriu ce se alocă la ora actuală în sectorul apicol. Nu cerem o sumă mare pentru această specie care dă viaţă omenirii. Omenirea trăieşte datorită albinelor, asta trebuie să conştientizăm. Dacă nu suntem conştienţi de asta şi dacă dispare albina, după cum au dispărut anul acesta din România 300.000 de colonii din cele două milioane de colonii, din cauza anului nefast înregistrat în 2020, sectorul apicol este în colaps total”, a afirmat Dănuţ Puişor.

De asemenea, preşedintele Sindicatului Apicultorilor din România a cerut Guvernului să pună în aplicare programul „Miere în şcoli”.

„Totodată, dorim foarte mult ca fermierii agricoli care deţin minimum 100 de hectare de teren agricol, minim 7% din terenul respectiv să fie plantat cu culturi melifere. Mai dorim ca printr-o hotărâre de Guvern să se aprobe acel program ‘Miere în şcoli’, pentru că e nevoie, pentru că se aduc surogate, miere de proastă calitate, iar mierea noastră de bună calitate pleacă la export şi se aduc mii de tone de miere de foarte proastă calitate din alte ţări, inclusiv din China, care duce până la urmă la îmbolnăvirea populaţiei. E păcat ca această minunată albină a României să dispară”, a menţionat Dănuţ Puişor.

Liderul sindical al apicultorilor a subliniat că albinele sunt în prezent sub ameninţare, deşi acestea au o importanţă esenţială pentru supravieţuirea omenirii.

„Prin polenizare, albinele salvează omenirea. Fără albine, omenirea dispare în patru ani de zile. Lăsând la o parte cele opt produse ale familiilor de albine, prin polenizarea celor 90% din plantele entomofile de pe glob, albinele dau naştere la legume, la flori, la pomi. Totodată, clima s-a schimbat foarte mult, drept pentru care albinele suferă foarte mult. Şi chimicalele care se găsesc în toate alimentele din supermarket, mă refer la acele neonicotinoide, distrug albinele”, a adăugat Dănuţ Puişor.

Numeroşi crescători de albine din Sindicatul Apicultorilor din România participă, joi, la o acţiune de protest în faţa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, solicitând acordarea subvenţiei pentru familia de albine, aplicarea programului „Mierea în şcoli” şi protejarea albinelor prin realizarea de perdele din arbori meliferi. Un alt protest al apicultorilor este programat joi în faţa sediului Parlamentului. AGERPRES/(AS – autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Guvernul discută vineri modificări în sănătate, fiscalitate, urbanism și transporturi. Principalele proiecte din ședință

Published

on

Guvernul se reunește vineri, în ședință, pe ordinea de zi aflându-se proiecte cu măsuri referitoare la telemedicină, la examenul de obținerea titlului de medic, la calculul accizei la tutunul pentru mestecat și modificări în domeniul transporturilor și urbanismului. 

Clarificări în domeniul telemedicinei

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății se propune a fi modificată printr-o ordonanță…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

FOTO. Incendiu în comuna Aghireșu. O casă a fost cuprinsă de flăcări din cauza unei improvizații electrice

Published

on






Un incendiu puternic a izbucnit joi seara, în jurul orei 20:45, la o locuință din localitatea Ticu, comuna Aghireșu, punând pe jar autoritățile și locuitorii din…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Rețea de canalizare și stație de epurare în Drașov, comuna Șpring. Emiterea acordului de mediu, solicitată la DJM Alba

Published

on

Rețea de canalizare și stație de epurare în Drașov, comuna Șpring. Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat pe 28 ianuarie depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea canalizare și stație de epurare în satul Drașov, comuna Șpring”.

Potrivit memoriului de prezentare, în prezent satul Drașov din comuna Șpring dispune de rețele de apă potabilă, iluminat public…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Clujenii merg la victorie sau nimic. U-BT în luptă cu Partizan Belgrad în ABA League

Published

on






Clujenii de la U-Banca Transilvania se pregătesc pentru una dintre cele mai așteptate deplasări ale sezonului, sâmbătă, 31 ianuarie, în etapa a XVII-a a Ligii…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading