Alba
Recalculare PENSII: Câte pensii vor fi mărite, care este vârsta limită și model de calcul
Recalcularea pensiilor este așteptată de milioane de români. Alții vor să știe care sunt condițiile de ieșire la pensie și la ce vârstă.
Detalii de ultimă oră a dat președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu.
Potrivit acestuia, la baza modului de calcul din noua lege a pensiilor se află numărul total de puncte pe care l-a cumulat persoana de-a lungul întregii activități și stagiul de cotizare realizat.
Cum se va face recalcularea pensiilor
Se schimbă modul de calcul.
”Acele sporuri care nu au avut până acum caracter permanent și nu au fost luate în calcul în actuala legislație, vor fi luate în calcul la viitorul act normativ.
Citește și RECALCULAREA PENSIEI: Cine poate cere majorarea veniturilor din pensii. Ce prevede legea
Mă refer în principal la acordul global, care a fost principala formă de retribuire înainte de 1989 și la celelalte sporuri cu caracter nepermanent – ore suplimentare, premii, prime anuale și toate celelalte sporuri la care s-au achitat contribuții de asigurări sociale, dar în acest moment nu sunt luate în calcul la pensie”, a declarat președintele CNPP pentru Antena3.
Recalcularea va viza toți pensionarii aflați în plată, însă nu…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Sistem de e-ticketing pentru transportul public, la Crăciunelu de Jos. Licitație, lansată în SEAP
Primăria Crăciunelu de Jos cumpără un sistem de e-ticketing pentru transportul public. Biletele de autobuz vor putea fi achiziționate cu ajutorul unei aplicații mobile, iar cei care vor opta pentru abonament vor primi carduri cu coduri QR.
Primăria Crăciunelu de Jos a lansat pe pe 19 decembrie, în SEAP, o licitație pentru achiziția unui sistem de e-ticketing.
Valoarea totală este estimată la 206.836,13 lei, fără TVA….
Citește mai mult pe Alba24.ro
La Blaj continuă lucrările la cea de-a doua creșă din municipiu. Este vorba despre o creșă de 40 de locuri, care ar urma să fie finalizată până în luna august a anului viitor.
„Ne aflăm în Lunca Ciufudului, avem în spate un obiectiv de investiții foarte important pentru administrația locală, noua creșă. În valoare de 12 milioane de lei, este un proiect implementat de Ministerul de Dezvoltării, o creșă de 40 de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Mai mulți șoferi au fost surprinși sâmbătă dimineața după ce și-au lăsat mașinile pe trotuar la Alba Iulia, în zona unei parcări aflată pe bulevardul Revoluției 1989 din municipiu.
Deși autoritățile au instalat stâlpi de delimitare tocmai pentru a separa zona de parcare de trotuarul destinat pietonilor, aceștia nu au reprezentat un obstacol pentru șoferii care au decis să-i „ocolească” și să urce mașinile…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
”Zonele albastre” de pe Pământ: Locurile în care se trăiește cel mai mult. Unde se află România în topul longevității
Zonele albastre ale planetei (Blue Zones) sunt regiuni în care oamenii trăiesc mult mai mult decât media globală, cu un număr neobișnuit de mare de persoane care depășesc 90–100 de ani, având în același timp o stare bună de sănătate. Conceptul a fost popularizat de Dan Buettner, pe baza cercetărilor demografice și medicale.
Care sunt ”zonele albastre” recunoscute oficial
1. Okinawa – Japonia
- Cea mai mare…
Citește mai mult pe Alba24.ro

