Connect with us

Eveniment

Recomandările psihologilor pentru studenți în sesiune

Published

on



Igiena somnului, alimentaţia echilibrată şi pauzele de recreere au efecte pozitive asupra emoţiilor, însă în perioada pandemiei aceste obiective sunt greu de realizat. Psihologii spun că gândirea pozitivă poate influența emoțiile.

Sesiunea bate la uşă, dar cursurile online i-au pus pe mulţi studenți în dificultate, atât în privinţa învăţatului, cât şi din punct de vedere emoţional, informează Mediafax.

Teodor Iancu, student în anul al III-lea la Facultatea de Drept, spune că perioada aceasta îl avantajează și a reuşit să-şi găsească motivaţia pentru a învăţa chiar şi din faţa unui ecran.

„Cumva, ţine foarte mult de capacitatea de a fi autodidact. Ca student, chiar şi în condiţii non-pandemice, trebuie să ştii să selectezi, să ştii să îţi alegi cursuri şi seminarii, informaţii. Interesul legate de activitatea de studiu nu ar trebui să fie legat de dimensiunea sa fizică, ci legat de ceea ce vrei sa obţii din parcursul universitar”, spune studentul.

Somnul, alimentaţia şi pauzele de relaxare au efecte pozitive asupra emoţiilor studenţilor, mai ales în sesiune. Asta recomandă psihologul Bianca Pescaru.

„Să practice exerciţii de mindfullness şi de respiraţie controlată, exerciţii de meditaţie şi, nu în ultimul rând, să aibă grijă la modul în care gândesc pentru că o gândire pozitivă şi optimistă este un lucru care ne ajuta foarte mult şi ne influentează emoţiile”, afirmă psihologul.

Sursa: Mediafax

sursa: Ora de Sibiu


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

VIDEO: Declarații incendiare la Curtea de Apel Alba Iulia în cazul Kreiner. Laurențiu Ghiță: ”Adevăratul criminal a fost prins”

Published

on

Cazul Kreiner la Curtea de Apel Alba Iulia: Declarații incendiare în sala de judecată și pe holul Curții de Apel Alba Iulia, luni, 9 februarie, în timpul celui mai mediatizat caz din ultimii ani. Pentru prima dată de la uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner, cei trei inculpați, s-au aflat în acceași sala de judecată. 

Laurențiu Ghiță, unul dintre cei doi condamnați pe viață în primă instanță a făcut o serie de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Revoltă în cultură. Actorii clujeni ies în stradă împotriva noilor reguli de evidență a muncii impuse de Ministerul Culturii

Published

on






Actorii și artiștii din instituțiile publice de spectacole și concerte clujene anunță un protest marți, 10 februarie, nemulțumiți de noile instrucțiuni ale…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

VIDEO: Intervenție de deszăpezire pe DN 67C Transalpina, în Alba. Circulația se desfășoară în condiții de iarnă

Published

on

În contextul informării meteorologice, Secția Drumuri Naționale Alba acționează luni dimineața pe DN 67C – Transalpina, pe sectorul cuprins între km 79 și km 101, pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil și împrăștierea materialului antiderapant, cu un utilaj.

Potrivit reprezentanților Prefecturii Alba, circulația se desfășoară în condiții de iarnă.

„Recomandăm participanților la trafic să circule cu…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Educația a ajuns la limită. Profesorii din Cluj, chemați să voteze la referendumul care poate declanșa greva

Published

on






Sistemul de educație se află într-un punct critic, iar profesorii din Cluj sunt chemați acum la referendum. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), din…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading