Alba
RECORD de pensionări anticipate. Jumătate dintre angajații care au ieșit la pensie anul trecut nu aveau vârsta necesară
Pensionarea anticipată a atins un record în anul 2020. Anul trecut, aproape jumătate dintre cei care au ieşit la pensie nu aveau vârsta necesară.
Pandemia, locurile de muncă nesigure au fost principalele motive care i-au făcut pe românii care se puteau întruneau condițiile necesare, să opteze pentru pensia anticipată.
Venitul obţinut din pensie e unul mai sigur, spun specialiştii, în condiţiile în care, pe timp de pandemie, mulţi au rămas fără locuri de muncă.
Vezi și Pensie ANTICIPATĂ 2021: Ce trebuie să faci ca să ieși mai repede la pensie. Prevederile legii se vor schimba complet din 2021
Pensia anticipată se poate acorda, cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare.
Pensia anticipată parțială se poate acorda, cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum și celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la opt ani.
AICI: CALCULATOR PENSII online: La ce vârstă poți ieși la pensie, în funcție de anul nașterii și stagiul de cotizare
36 de ani lucrați, plus grupa…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Un tânăr din Lunca Mureșului s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volan fără permis. Acesta a fost oprit de polițiști pe o stradă din Ocna Mureș.
Potrivit IPJ Alba, vineri, 12 decembrie, în jurul orei 23.30, polițiștii din Ocna Mureș au au oprit pentru control, pe strada Horia, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din localitatea Lunca Mureșului.
Din verificări a reieșit că acesta…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un bărbat din Blaj a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru furt. Acesta a sustras bani din casa unui localnic.
Potrivit IPJ Alba, vineri, 12 decembrie, polițiștii de investigații criminale din municipiul Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Blaj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Din cercetări a reieșit că bărbatul, în data de 1…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în noiembrie. Care sunt creșterile de prețuri la produse și servicii
Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în noiembrie, arată cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică. Majorarea este cu 62,36% în ritm anual, dar cu un preț în scădere cu 2,52% față de luna precedentă. Este urmată de energia termică, cu o creștere anualizată de 18,8%, și de transportul pe calea ferată, cu 18,59% în ritm anual.
În categoria mărfurilor alimentare, au fost consemnate creșteri de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Sute de camere video vor fi montate pe drumuri și autostrăzi. Șoferii vor primi amenzile acasă, prin sistemul e-Sigur
Sute de camere video vor fi montate pe drumuri și autostrăzi. Șoferii vor primi amenzile acasă, prin sistemul e-Sigur.
Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că vor fi instalate 400 de sisteme moderne de monitorizare pe drumurile naționale și autostrăzi.
”Pentru reducerea numărului de accidente, pe lângă o infrastructură nouă, este nevoie și de impunerea disciplinei în traficul rutier, inclusiv cu ajutorul…
Citește mai mult pe Alba24.ro



