Alba
Rectorii solicită ca accesul în universităţi să se facă pe baza certificatului verde. Ce spune ministrul Educației
Certficatul verde ar putea deveni obligatoriu pentru accesul în universitățile din România. Solicitarea vine de la Consiliul Național al Rectorilor, care vor ca nimeni să nu mai poată intra în universități sau în campusuri fără să fie vaccinat, testat sau trecut prin boală. Excepție ar face cei are au contraindicații medicale.
Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat la Digi24 care este punctul său de vedere și cât de fezabilă este această cerere.
„CNR solicită Guvernului/Parlamentului României modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepţia celor care au contraindicaţii medicale”, este una dintre solicitările Consiliului Naţional al Rectorilor, reunit în acest week-end la Universitatea Transilvania din Braşov, în şedinţă de lucru, la care a participat și ministrul demis al educației, Sorin Cîmpeanu.
Totodată, Consiliul Naţional al Rectorilor solicită organizaţiilor studenţeşti să contribuie la actualizarea periodică a situaţiei studenţilor vaccinaţi din universităţi.
„Am apreciat dorința rectorilor de face din campusurile universitare medii sigure pentru întreaga comunitate…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Noi reguli pentru participarea la târguri internaționale. Cum vor putea accesa firmele ajutorul de la stat
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) propune noi reguli pentru participarea la târgurile internaționale. Printr-un proiect publicat vineri, se intenționează revizuirea criteriilor de selecție pentru acordarea ajutorului de minimis, pe care antreprenorii îl pot solicita pentru a participa la târguri internaționale.
„Până acum, selecția pentru participarea la târgurile…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cât a costat modernizarea DJ 107V pe 11,5 km între Sânmiclăuș și Fărău. Consiliul Județean Alba a actualizat datele investiției
Consiliul Județean Alba a actualizat datele investiției pentru modernizarea DJ 107V între Sânmiclăuș, Alecuș și Fărău. Este vorba despre un tronson de 11,5 km de drum pietruit ce a fost amenajat și asfaltat.
Drumul face legătura între DJ 107 Blaj – Jidvei (din zona satului Sânmiclăuș) și DJ 107D Ocna Mureș – Fărău. Recepția lucrărilor a fost făcută de Consiliul Județean Alba în 4 decembrie.
Au fost realizate…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Tradiții și obiceiuri de Ignat 2025: superstiții românești legate de sărbătoarea din 20 decembrie. Ce nu ar fi bine să faci
Tradiții și obiceiuri de Ignat 2025: Sărbătoarea Ignatului, marcată pe 20 decembrie este legată de practica tradițională de sacrificare a animalelor. Acest obicei se leagă de pomenirea vieții de jertfă a Sfântului Ignatie și reprezintă o formă de caritate și ajutor pentru cei sărmani.
În această zi mulţi români, mai ales din mediul rural, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun.
Ignatul cade întotdeauna în plin…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
PROGRAM magazine de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026 în Alba: Kaufland, Lidl, Profi, Penny, Selgros, Carrefour, mall-uri
PROGRAM magazine în minivacanțele de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026 Majoritatea magazinelor au program special în perioada sărbătorilor de iarnă.
Cei care doresc să cumpere alimente sau cadouri în această perioadă au la dispoziție mai multe supermarketuri și complexuri comerciale la Alba Iulia.
Program KAUFLAND Alba Iulia de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026
Calea Moților 120
Luni și marți, 22-23 decembrie:…
Citește mai mult pe Alba24.ro

