Alba
Registrul naţional al prădătorilor sexuali a fost lansat. Cum se poate obţine Certificatul de integritate
Poliția Română a operaționalizat Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.
Registrul se organizează și se ține de unitățile Poliției Române, prin structuri specializate în acest domeniu.
Registrul se constituie ca o evidență distinctă de cea a cazierului judiciar, în cadrul Sistemului Național de Evidență Informatizată a Cazierului Judiciar, constituit potrivit Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Modelele formularelor-tip folosite în activitățile prevăzute de lege au fost stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 127/13.02.2020, pentru stabilirea modelelor formularelor-tip folosite în activitatea privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor
Registrul reprezintă un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare operativă a persoanelor care au comis infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale.
În Registru se ține evidența următoarelor persoane:
- persoanelor fizice…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Vacanța de Crăciun 2025, cea mai lungă vacanță din anul școlar. Când va începe și câte zile libere vor avea elevii și profesorii
Vacanța de Crăciun 2025, cea mai lungă vacanță din anul școlar. Elevii vor intra în vacanța de Crăciun sâmbătă, 20 decembrie 2025, imediat după încheierea celui de-al doilea modul de cursuri. Vacanța de iarnă se va încheia miercuri, 7 ianuarie 2026.
Este cea mai lungă vacanță din anul educațional 2025 – 2026, oferind 19 zile libere consecutive atât elevilor, cât și cadrelor didactice.
Reamintim că anul școlar…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Comunicat finalizare proiect: ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată Școlii Singidava”
Alba
FOTO: Sportivul Alexandru Dorobanțiu de la CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori
Pugilistul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Alexandru Dorobanțiu, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori, competiție desfășurată în perioada 8 – 12 decembrie 2025, la Târgu Mureș.
În vârstă de 23 de ani, Alexandru Dorobanțiu a concurat la categoria de greutate 85 de kilograme, fiind pregătit de antrenorul emerit Nicolae Paștiu.
„Este un rezultat bun, obținut prin muncă și…
Citește mai mult pe Alba24.ro





