Eveniment
Reparații capitale în zona de blocuri a cartierului Terezian
Primăria Sibiu a contractat reparațiile capitale în zona de blocuri a cartierului Terezian
“După o procedură de licitație complexă și cu multe etape intermediare, care a durat aproximativ 7 luni și la care au participat 5 ofertanți, am contractat lucrările de modernizare și în zona de blocuri a cartierului Terezian, aceasta fiind ultima mare zonă de blocuri care necesită intervenții. Și aici vom realiza lucrări ample, de la modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canal până la zone verzi, spații de joacă și parcări. Lucrările vor începe în primăvara anului viitor”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Procedura de licitație a fost inițiată, prin publicarea anunțului în Jurnalul Oficial al UE (JOUE) la finele lunii mai 2020, iar termenul de depunere a ofertelor, conform legislației, a fost 7 iulie 2020. Au urmat apoi 4 etape principale de evaluare a celor 5 oferte depuse:
- verificarea documentelor de eligibilitate
- evaluarea ofertelor tehnice și solicitarea de clarificări
- evaluarea ofertelor financiare
- solicitarea și evaluarea documentelor de calificare pentru ofertantul desemnat câștigător

În data de 7 decembrie a fost întocmit raportul procedurii, urmând o perioadă de 10 zile pentru formularea de contestații, însă nu a fost înaintată nicio astfel de acțiune împotriva raportului de evaluare.
Primarul Astrid Fodor a semnat marți, 22 decembrie contractul de lucrări cu firma SC Geiger Transilvania SRL, valoarea acestuia fiind de 24,8 milioane de lei, suprafața zonei în care se vor efectua aceste lucrări fiind extinsă: peste 100.000 mp.
Trei zone din acest cartier vor face obiectul lucrărilor:
- Zona delimitată de str. Lungă , str. Gladiolelor, str. Râului și calea ferată (până la limita de siguranță a căii ferate)
- Zona delimitată de str. Lungă, str. Târgul Cailor și str. Popa Șapcă.
- Zona Aleea Târgu Cailor – str. Daliei

Tipuri de lucrări care se vor executa:
- Modernizarea rețelelor de apă și canalizare, precum și extinderea acestora acolo unde este cazul
- Amenajarea canalizației subterane pentru coborârea cablurilor de iluminat suspendate
- Modernizarea sistemului de iluminat public prin instalarea a aproape 200 de stâlpi noi cu corpuri de iluminat cu LED, fiind prevăzută inclusiv refacerea rețelei de alimentare
- Reabilitarea străzilor, aleilor, acceselor și a trotuarelor
- Reamenajarea spațiilor verzi în suprafață de aproximativ 40.000 mp, inclusiv plantarea a peste 700 de arbori și arbuști. De asemenea, este prevăzută reabilitarea completă a parcului Terezian (intersecția str. Lungă cu str. Rusciorului), inclusiv crearea aici a unui loc destinat câinilor, dotat cu echipamente speciale
- Reamenajarea locurilor de joacă
- Reconfigurarea spațiilor pentru parcare, urmând să rezulte aproximativ 1.200 de locuri
Până în prezent au fost obținute toate avizele necesare, inclusiv cele emise de Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu și de către Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu.
Termenul de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
A furat două doze de bere și câteva pachete de țigări. Bărbat, judecat de magistrații Judecătoriei Sebeș
Un bărbat va fi judecat de magistrații Judecătoriei Sebeș pentru furtul a două doze de bere și niște pachete de țigări. Dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară în data de 26 ianuarie 2026.
Asta înseamnă că judecătorii au admis rechizitoriul procurilor. Din câte se pare acesta a furat dintr-un magazin, într-o singură noapte, la intervale regulate de timp.
Potrivit motivării…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
Regiunea de Nord-Vest, pregătiri din timp pentru reconstrucția Ucrainei. Întâlnire la Cluj cu experții Băncii Mondiale
Conducerea Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a găzduit la Cluj-Napoca o întâlnire de lucru cu experți de la Banca Mondială, la care au participat și…
Citește mai mult pe Cluj24
Comunitatea academică din Cluj-Napoca este în doliu după trecerea la cele veșnice a profesorului universitar doctor și muzicologului Pavel Pușcaș, una dintre…
Citește mai mult pe Cluj24
Comisia Europeană a decis luni că serviciul de mesagerie WhatsApp trebuie să respecte reguli mai stricte în Uniunea Europeană. Hotărârea vine după ce funcționalitatea „WhatsApp Channels” din cadrul aplicației a ajuns să fie folosită de cel puţin 45 de milioane de utilizatori în blocul comunitar.
WhatsApp Channels permite administratorilor să trimită anunțuri publice către un număr mare de oameni, într-un flux de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
