Muzeul Saşilor din Reghin, care este amenajat în Biserica Evanghelică din oraş, deţine o colecţie impresionantă de păretare cusute de mână, cu mesaje religioase şi motivaţionale, care au împodobit cândva casele gospodinelor şi care erau la mare modă în anii ’40.

Iniţiatorul Muzeului Saşilor, Hans Peter Schuller, fost profesor de Biologie şi angajat al Primăriei Reghin, a declarat, pentru AGERPRES, că aceste păretare au mesaje de încurajare, de mobilizare, de întoarcere la credinţă, pentru respectul părinţilor şi pentru conştientizarea unor aspecte importante ale vieţii.

Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES

„În cadrul muzeului nostru săsesc, am făcut apel la doamnele mai în vârstă să caute prin sertare aceste păretare, care nu mai sunt la modă astăzi. Şi din această cauză, foarte multe au fost dosite sau au fost folosite ca şi cârpe de şters, însă o parte au ajuns întregi la noi. Dar aceste păretare sunt deosebite, mai ales că toate au un mesaj adresat familiei, iubirii, lui Dumnezeu, adresat bunului mers al familiei. De exemplu, aici mesajul este ‘A iubi şi a fi iubit este cea mai mare fericire de pe pământ’ sau ‘Cine trăieşte în această casă să aibă harul lui Dumnezeu deasupra capului’, ‘Pe Dumnezeu singur să te bazezi, pe ajutorul omului nu’, ‘Bea şi mănâncă, dar nu uita de Dumnezeu’. Unele sunt în versuri, eu traduc fără a avea un talent de poet, dar textul este foarte frumos şi spune că atunci când ochii părinţilor se închid şi sunt obosiţi de moarte, atunci s-a rupt cea mai frumoasă panglică, fiindcă iubirea de părinţi nu se uită niciodată”, a spus Hans Peter Schuller.

El a adăugat că l-au impresionat mai ales un text care spune că inima de mamă trebuie iubită cât mai bate, fiindcă atunci când nu va mai fi, va fi târziu, dar şi unul în care omului plecat în lume i se reaminteşte de casa părintească.

„Majoritatea sunt în rime, aşa cum este şi acest mesaj ‘Dacă te chinuie o durere ascunsă şi tăcută, atunci vorbeşte cu Dumnezeu cu lacrimi, fiindcă voia Lui se va întâmpla’, ‘Deasupra casei mele, Dumnezeule drag, întinde braţele tale, schimbă-mi zilele tiste şi rele şi condu-mă în fiecare zi şi rămâi în paza mea noaptea întunecată’. Mai avem aici rugăciuni, ‘Lasă-mă, Dumnezeule, ca în suferinţa mea să fiu răbdător cum a fost Hristosul nostru’, dar şi mesaje care arată suferinţa din dragoste: ‘Când te năpădeşte durerea, când o rană adâncă nu se vindecă, atunci trebuie să găseşti un suflet care împarte cu tine toate durerile’. Mesajele sunt foarte frumoase şi pline de înţelepciune”, a menţionat Hans Peter Schuller.

Iniţiatorul muzeului precizează că săsoaicele brodau sau coseau aceste păretare pe timpul iernii şi că indiferent că este vorba despre păretare sau feţe de masă, culorile acestora erau invariabil roşu şi albastru, care sunt culorile comunităţii.

Cei care vizitează Muzeul Saşilor din Reghin constată, cu suprindere, că păretarele reprezentau în trecut gândurile, sentimentele şi încurajările gospodinelor, pentru ele şi pentru familia lor, şi sunt oarecum similare cu unele mesaje care sunt postate acum pe Facebook. Singura diferenţă este că aceste mesaje erau cusute pe pânză şi erau amplasate în diferite locuri din casă, la vedere, exact aşa cum recomandă acum psihologii unor clienţi, care au nevoie permanentă de încurajare şi de motivaţie.

În Muzeul Saşilor de la Biserica Evanghelică din Reghin se regăsesc sute de obiecte extrem de valoroase, printre care costume populare vechi de peste 100 de ani, cărţi şi obiecte bisericeşti din anii 1800, dar şi bunuri gospodăreşti.

Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES

Iniţial s-a dorit doar amenajarea unei expoziţii temporare pentru cea de-a 26-a întâlnire a saşilor din Transilvania, care a avut loc la Reghin în 24 septembrie 2016, însă generozitatea comunităţii s-a dovedit cu mult peste aşteptări, întrucât saşii din oraş şi din împrejurimi au acceptat să doneze aceste bunuri pentru un muzeu permanent.

„Ne-am gândit atunci şi la un muzeu, dar aveam foarte puţine obiecte şi am fost puţin cam neîncrezător. Dar, spre suprinderea mea, foarte multă lume s-a implicat, în special femeile noastre, şi au găsit lucruri minunate. Aici găsim porturi populare, cusături, feţe de masă, păretare, vase, mojare, fiare de călcat, obiecte de uz casnic. Sunt şi obiecte de peste 200 de ani, până la 100 de ani. Fiarele de călcat au peste 100 de ani, la costumele populare pe fiecare şorţ şi pe fiecare cămaşă au brodat iniţialele şi anul în care le-au făcut. Tot am adunat obiecte şi până la urmă a ieşit acest muzeu”, a declarat Hans Peter Schuller.

Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES

Printre exponatele deosebit de valoroase din muzeu se mai regăseşte Noul Testament din 1842, scris în limba germană, cu litere gotice, numeroase Biblii cu o vechime considerabilă, Vechiul şi Noul Testament din 1859 după traducerea Martin Luther, dar şi o copie a actului de înfiinţare a oraşului Reghin, semnat în urmă cu 158 de ani de către împăratul Franz Joseph.

Preotul paroh Johann Zey şi-a adus şi el contribuţia la constituirea muzeului din biserica în care slujeşte, donând două porturi populare deosebite, pe care la rândul său le-a primit de la o familie în vârstă, care a emigrat în Germania.

„Costumele populare le-am primit de la o familie care a emigrat în Germania. Cravata e din 1939 şi aceasta am purtat-o şi eu, cămaşa, pălăria şi cizmele vechi, făcute de mână, le-am purtat la evenimente. Acum le-am dat în expoziţie, dar dacă va trebuie să le mai îmbrac, le voi îmbrăca din nou. Avem şi un port de femeie tot din Gârbova, un pieptar colorat cusut foarte frumos, care se poartă în ziua confirmării (un fel de majorat), atunci poartă acest port şi preotul le binecuvântează. Din acel moment aparţin tineretului”, a spus Johann Zey.

Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES

Biserica Evanghelică din Reghin este cel mai vechi monument din oraş, fiind finalizată în 1330, după cum indică tabla comemorativă amplasată pe construcţie.

Din istoricul lăcaşului aflăm că biserica a avut o istorie zbuciumată, fiind incendiată în timpul răscoalei antihabsburgice condusă de Francisc Rákóczi al II-lea (1703-1711), iar actuala înfăţişare interioară şi exterioară s-a realizat în perioada Mariei Terezia sau a lui Iosif al II-lea.

Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES

În timpul Revoluţiei din 1848 biserica a fost incendiată din nou, când a ars şi mobilierul bisericii, lucrările de reabilitare fiind terminate în anul 1851, o altă restaurare a avut loc între anii 1927-1930, iar ultima reabilitare a edificiului a avut loc în anul 2014, fondurile necesare fiind donate de către comunitatea săsească. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)
sursa Agerpres