Alba
Rețeta originală a unui deținut din Penitenciarul Aiud pentru a face alcool: amestec de marmeladă și pâine pus la fermentat
Deținuții Peniteciarului Aiud găsesc metode originale pentru prepararea băuturilor alcoolice, chiar dacă consumul sau producerea acestora sunt interzise în închisoare.
De multe ori polițiștii de penitenciar, în timpul perchezițiilor în camerele deținuților, găsesc adevărate distilerii improvizate de către aceștia.
Unul dintre cele mai celebre cazuri este al unui deținut care avea ascunse în cameră, în opt PET-uri, peste 16 kilograme de fructe fermentate din care dorea să obțină alcool.
CITEȘTE ȘI: ”Distileria” unui deținut de la Penitenciarul Aiud. Câte kilograme de fructe fermentate au fost găsite în celula bărbatului
Însă, un alt deținut închis la Penitenciarul Aiud a avut o rețetă originală de preparare a alcoolului. La fel ca și în cazul menționat mai sus, acesta a fost prins în timpul unei percheziții de către polițiștii de penitenciar.
Mai exact, unul dintre deținuți a amestecat într-o sticlă de 2 litri, marmeladă cu pâine și iar fi dat PET-ul cu amestecul respectiv unui coleg de celulă pe care acesta l-ar fi ascuns în perna sa.
Ce s-a întâmplat
În timpul unei percheziții, polițiștii de penitenciar au găsit ascuns în pernă unui deținut un recipient de plastic de 1,5 litri cu lichid fermentat preparat din fructe.
Drept urmare, deținutului în cauză i-a fost suspendat dreptul…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Sfântul Andrei: câți români își sărbătoresc ziua numelui. Cui îi poți spune ”La mulți ani” în 30 noiembrie
Sfântul Andrei. Ziua de 30 noiembrie reprezintă prilej de bucurie românii care poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Peste 900.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica, iar majoritatea sunt bărbați.
Unul dintre cei 12 apostoli ai Domnului, Andrei era pescar și, potrivit tradiției a propovăduit Evanghelia în mai multe locuri, inclusiv pe teritoriul de atunci al României.
Mărturie stau toponimele din zona Dobrogei unde a și locuit o vreme. Peștera Sfântului Andrei, Paraiașul Sfântului Andrei sunt tot atâtea mărturii care dovedesc trecerea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Trafic rutier blocat total pe Valea Oltului, pe DN 7, pe raza localității Brezoi. Mai multe stânci au căzut pe un TIR
O bună parte din drumul național DN 7, Valea Oltului este blocată total, vineri, 29 noiembrie, din cauza unor căderi de stânci. Blocajul s-a petrecut la la kilometrul 206+500, pe raza localității Brezoi, după ce mai multe stânci au căzut pe carosabil, dar au și lovit un TIR.
Potrivit IPJ Vâlcea traficul rutier este complet blocat pe Drumul Național 7, la kilometrul 206+500, ca urmare a unui incident cauzat de căderea unor stânci pe carosabil. Stâncile au lovit un autocamion care tranzita zona, însă, din…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Sfântul Andrei – Ocrotitorul României: povestea, semnificațiile și superstițiile sărbătorii din 30 noiembrie
Sfântul Andrei se sărbătorește pe data de 30 noiembrie în calendarul creștin ortodox și este considerat ocrotitorul României. Acestuia i se mai spune și Apostolul cel dintâi chemat al Domnului, fiind primul apostol care L-a cunoscut pe Hristos.
Sfântul Andrei (n. 6 î.Hr., Betsaida, Districtul de Nord, Israel – d. 30 noiembrie 60 d.Hr., Patra, Imperiul Roman) a fost fratele lui Simon (Sfântul Apostol Petru) și potrivit crestinortodox.ro, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
(PE) Mureșan: La final de campanie vă mulțumim tuturor pentru buna credință, omenia cu care ne-ați primit în comunități și în case
Corneliu Mureșan: La final de campanie, vă mulțumim tuturor pentru buna credință și omenia cu care ne-ați primit în comunități și în case!
Campania care se încheie a fost, pentru mine și pentru colegii mei, o nouă lecție de viață și de omenie. România reală e în stradă, din inima marelui oraș și până în cătunul izolat de munte. Am încercat să ajungem peste tot. Am intrat în case și am fost așezați la masă. Am întâlnit români adevărați care, dincolo de opțiunile politice, sunt de fapt…
Citește mai mult pe Alba24.ro