Alba
Revelion 2021: Din Apuseni, în Maldive și Zanzibar. Ce preferințe au turiștii din Alba și care este oferta în această perioadă
Ofertele de Revelion pentru sfârșitul de an, nu lipsesc nici de această dată în județul Alba. Proprietarii de pensiuni și hotelui încearcă să atragă clientela, în condițiile în care turismul a avut mult de suferit de pe urma epidemiei de coronavirus prin care trece România.
Majoritatea pensiunilor oferă cazare, mic dejun și masă festivă de Revelion, însă gradul de ocupare este mic. Reprezentantul unei agenții de turism din Alba Iulia spune că în acest an, surprinzător, au avut succes destinațiile exotice unde se poate călători fără restricții, doar cu testul COVID.
Cele mai multe oferte disponibile online sunt din Munții Apuseni, iar variantele sunt multiple. Majoritatea proprietarilor preferă însă să ofere întreaga proprietate unui singur grup mai mare.
Spre exemplu, un anunț spune că o cabană pentru 16 persoane din zona Arieșeni, se închiriază doar integral, unui singur grup. Prețul de închiriere integrală pentru 4 nopți care include și noaptea dintre ani este 9.600 lei.
Există și variante pentru cupluri, care plătesc în zona respectivă pentru un sejur, sume cuprinse între 2.200 de lei și 6.000 de lei pentru 4 nopți, cu mesele incluse.
O pensiune din Vârtop le propune potențialilor clienți un sejur de 4 nopți cu pensiune completă la prețul de 525 de lei e noapte minim 4 nopți (în total 2100 de lei). În pachet este inclusă și masa festivă și acces gratuit la salină, saună umedă, saună uscată şi piscina interioară.
Prețuri ușor mai mici sunt pe Valea Sebeșului, unde există posibilități de cazare în pensiuni cu grătar în curte, locuri de joacă pentru copii și chiar piscină exterioară încălzită, potrivit ofertelor postate online.
Față de alți ani, petrecerea Revelionului la restaurant nu mai este posibilă din cauza epidemiei și a măsurilor luate.
Rămâne însă varianta închirierii unei cabane mai izolate, pentru grupuri restrânse de prieteni.
”Suntem un cerc de 4 familii, două deja am trecut prin Covid, ne-am vindecat. Am hotărât să petrecem împreună cu riscuri cât mai mici, pentru că știm ce înseamnă această boală. Nu primim pe nimeni din afara grupului nostru, pentru a-i proteja pe cei care nu au fost bolnavi” spune Ciprian I., din Alba Iulia.
Turiștii din Alba preferă Maldive, Zanzibar și Egipt
Adrian Degan este proprietarul agenției de turism Focus Tour din Alba Iulia. Acesta spune că a remarcat o reticență a turiștilor în a cumpăra pachete de vacanță în această perioadă.
”A fost și este un an atipic. Lumea s-a ferit să cumpere din timp, neștiind care vor fi restricțiile la momentul când ar trebui să plece în concediu. Gradul de ocupare este peste tot destul de mic. Nu se pot face petreceri, nu se știe dacă vor fi deschise restaurantele, oamenii au preferat să rezerve pensiuni împreună cu prietenii sau cu membrii familiei” spune Adrian Degan.
Acesta a adăugat că și în ceea ce privește concediile în fara țării, oamenii s-au arătat îngrijorați de restricții și de carantina potențială la returul din vacanță.
În schimb, după o vară cu restricții, au avut succes concediile în destinații exotice, unde se poate ajunge fără carantină, doar pe baza testului COVID.
Este vorba, potrivit reprezentantului agenției, despre destinații precum Maldive, Zanzibar și Egipt, preferate de unii dintre turiștii din Alba, chiar dacă prețurile (cu excepția Egiptului) au fost relativ ridicate.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Sute de camere video vor fi montate pe drumuri și autostrăzi. Șoferii vor primi amenzile acasă, prin sistemul e-Sigur
Sute de camere video vor fi montate pe drumuri și autostrăzi. Șoferii vor primi amenzile acasă, prin sistemul e-Sigur.
Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că vor fi instalate 400 de sisteme moderne de monitorizare pe drumurile naționale și autostrăzi.
”Pentru reducerea numărului de accidente, pe lângă o infrastructură nouă, este nevoie și de impunerea disciplinei în traficul rutier, inclusiv cu ajutorul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Evenimente de weekend în Alba: concerte, colinde și cântece de Crăciun, competiții sportive. Program
Evenimente de weekend în Alba: concertele de colinde și cântece tradiționale de sărbători vor completa atmosfera la finalul acestei săptămâni, atât la Alba Iulia, cât și în alte localități din județ. Distracția continuă la târgurile de Crăciun.
Pentru pasionații de sport, sâmbătă va fi un eveniment special: gala profesionistă de kickbox, Cezar Fight Championship. Invitat special al galei va fi legenda K1, Semmy…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Radare de weekend în Alba. Polițiști rutieri vor monitoriza traficul, în perioada 13-14 decembrie. Locații
Radare de weekend în Alba, 13-14 decembrie. Polițiștii rutieri vor monitoriza traficul și în acest weekend, din diferite locații ale județului. Vor fi folosite și aparate din sistemul e-SIGUR.
Potrivit IPJ Alba, polițiștii rutieri vor acționa sâmbătă, 13 decembrie, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Lapte praf pentru bebeluși, retras de la vânzare din magazine din Alba și din țară. Loturi contaminate cu bacterii
Mai multe loturi de lapte praf pentru bebeluși au fost retrase de la vânzare din supermarketuri din Alba și din țară, anunță ANSVSA. Pentru unele loturi a fost confirmată contaminarea cu bacterii.
A fost semnalată prezența Bacillus cereus pe una dintre liniile de producție din fabrica de origine, linie pe care au fost produse loturile vizate.
Bacillus cereus este o bacterie care poate provoca intoxicații alimentare,…
Citește mai mult pe Alba24.ro



