Connect with us

Cluj

REVOLTĂ/ Medicii de familie cu PFA nu primesc stimulentul de risc pentru că s-au ocupat de pacienții COVID

Published

on



Mai mulți medici de familie clujeni care au PFA se consideră discriminați și sunt nemulțumiți de o prevedere legală care nu le permite să primească stimulentul de risc pentru că s-au ocupat de pacienții COVID în perioada martie- aprilie 2020.

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Cluj a transmis că personalul angajat la cabinetele medicale organizate conform Ordonanței nr.124/1998 beneficiază de stimulentul de risc pentru perioadele menționate, dar medicul titular de cabinet, fiind persoană fizică autorizată (PFA), nu se încadrează la art.8 alin (1) lit.f 1 din OUG 43/2020 modificată prin Legea nr.82/2020.

”Se va deschide cont în Trezoreria statului doar pentru cabinetele organizate conform Legii nr.31/1990 și anume SRL-uri”, se arată într-o adresă a CJAS Cluj.

Unul din medicii de familie revoltați de această situație a declarat pentru Cluj24.ro că se gândește să ia măsuri legale dacă situația nu este reglementată.

”Medicii de familie care avem PFA nu primim acel stimulant pentru că ne-am ocupat de bolnavii COVID. Pe cele două luni eu pierd 5000 de lei. Un coleg care are cabinetul de familie pe SRL primește banii aceștia, ceea ce nu este normal. Adică eu nu m-am ocupat ca și el de pacienții COVID, nu era vorba de același risc? Este o anomalie legislativă cauzată de incompetența celor de la Ministerul Sănătății iar lucrurile nu pot rămâne așa”, ne-a spus medicul.

 

CLUJUL PENTRU TOȚI – Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

sursa: Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Nicușor Dan: „E un act de curaj pentru cineva să fie ministru al Educației azi”

Published

on






Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că situația de la Ministerul Educației este una dificilă, subliniind că lipsa unui ministru nu este un lucru bun și…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Eisberg România, un reper de securitate alimentară pentru salatele gata de consum

Published

on






În cele peste trei decenii de activitate în România, Eisberg, cel mai important jucător pe piața salatelor gata de consum, și-a construit o excelentă reputație…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Locuitorii din Baciu vor o nouă răscoala din 1907. Sunt revoltați de creșterea impozitelor

Published

on






Locuitorii comunei Baciu sunt foarte revoltați de creșterea peste măsură a impozitelor pe locuințe și au declanșat un protest la Primăria Baciu, în Consiliul Local…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Arhiepiscopia Clujului a semnat în 2025 contracte de 8,5 milioane de euro din fonduri europene pentru proiecte sociale

Published

on






Arhiepiscopia Clujului a semnat, la finalul anului 2025, contracte de finanțare pe fonduri europene în valoare de aproximativ 8,5 milioane de euro, destinate…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading