Alba
REZULTATE finale EVALUARE NAȚIONALĂ 2021, publicate duminică. Elevii vor afla notele finale și media pentru admiterea la liceu
Ministerul Educației va publica duminică, 4 iulie, rezultatele finale, după contestații, pentru elevii care au susținut examenul de Evaluare Națională 2021.
Repartizarea computerizată pentru admiterea în liceu va fi în 24 iulie.
Media generală obținută la Evaluare Națională 2021 are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.
Rezultatele vor fi disponibile AICI.
Peste 240 de contestații au fost depuse miercuri și joi, în Alba, după publicarea primelor rezultate la examenul de Evaluare Națională 2021.
În județul Alba, au fost peste 2.000 de candidați prezenți la probele de la Evaluare Națională și 35 centre de examen.
Înainte de contestații, la Evaluare Națională 2021 au fost 120 de medii de 10 în țară, de șapte ori mai puține față de anul trecut. În județul Alba, de exemplu, au fost doar cinci medii de 10, față de 22 anul trecut, înainte de contestații.
Vezi Cine sunt cei cinci elevi din Alba care au luat ZECE la Evaluarea Națională. Povestea din spatele unei performanțe de excepție
Alba se află pe locul 6 în top național în funcție de mediile de 10 la examen (locul 7 anul trecut) și pe locul 7 (fără București) la medii mai mari sau egale cu 5 (locul 6…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
VIDEO: Accident rutier la Alba Iulia. O persoană rănită după ce două mașini s-au lovit, în intersecție
Accident rutier la Alba Iulia, duminică după-amiaza. Două mașini s-au lovit pe Calea Moților, în intersecție. O persoană a fost rănită și transportată la spital.
Accidentul s-a petrecut la intersecția cu strada Ștefan cel Mare, în apropiere de Stația de Salvare.
Au fost implicate două autoturisme, ambele marca Peugeot (o berlină și un SUV). Din primele date, accidentul s-a petrecut din cauza neacordării de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Zeci de mașini și peste 300 de persoane căutate în Spațiul Schengen, găsite în România. Acțiunile Poliției
Polițiștii români au depistat, în țară, zeci de mașini și peste 300 de persoane care erau date în urmărire, în Spațiul Schengen.
Potrivit IGPR, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 385 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE.
În perioada 5– 11 decembrie 2025, polițiștii români…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Regal de kickbox la Alba Iulia. Trei sportivi din oraș au obținut victoria în ringul Cezar Fight. Lista rezultatelor
Trei sportivi din Alba Iulia au obținut victoria în ringul Cezar Fight Championship, gala de kickbox care s-a desfășurat sâmbătă, 13 decembrie, la Pavilion Mercur.
Sala de evenimente a fost plină de pasionați ai sporturilor de contact, dar și de prieteni și colegi de antrenament ai luptătorilor care au urcat în ring. În total au fost 12 meciuri puternice care au demonstrat că Alba Iulia merită să fie pe harta…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Autostrada A1 Sibiu-Pitești. A fost turnat betonul rutier în tunelul Curtea de Argeș. Când se termină lucrările
Autostrada A1 Sibiu-Pitești. A fost finalizată turnarea betonului rutier în tunelul Curtea de Argeș aferent Secțiunii 4 Tigveni-Curtea de Argeș a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. S-a folosit un complex de trei utilaje aduse special din Germania, a anunțat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
”Vă reamintesc faptul că am început aceasta procedura acum 2 săptămâni cu primul fir de tunel, tunelul…
Citește mai mult pe Alba24.ro



