Eveniment
România avea la finele anului 2020 peste 5 milioane de pensionari. Pensia medie lunară, 1.500 de lei
Numărul mediu de pensionari înregistrat în România la nivelul anului 2020 este de 5,128 milioane de persoane, în scădere cu 29.000 faţă de anul precedent, iar pensia medie lunară s-a situat la 1.500 de lei, în creştere cu 16,1%, de la an la an, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi.
Conform INS, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,675 milioane de persoane, în creştere cu 3.000 de persoane faţă de anul precedent.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.450 de lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 52,0% (comparativ cu 48,4% în anul precedent).
Indicele pensiei medii reale faţă de anul precedent calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 112,2%.
Pensia medie lunară a crescut față de anul precedent cu 16.1%
Comparativ cu anul precedent, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 29.000 de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a crescut cu 3.000. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi an, cu 16,1%, respectiv cu 16,3%.
Potrivit INS, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 91,18% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (78,4%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,1%.
Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în Giurgiu şi Vaslui şi 14 la 10 în Botoşani.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 773 de lei (1.152 lei în judeţul Botoşani, 1.160 lei în Giurgiu, 1.178 lei în Vrancea, faţă de 1.925 lei în judeţul Hunedoara, 1.831 lei în Bucureşti şi 1.720 lei în judeţul Braşov).
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială) în anul 2020 a fost de 968.400 persoane, din care: 800.800 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 17,1% din totalul pensionarilor din această categorie; 152.700 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 57,5% din totalul acestora; 14.900 persoane din sistemul militar, reprezentând 2,1% din totalul acestei categorii. Agerpres
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Informații false în numele MAI, legate de supravegherea cetățenilor. Ce spune primarul despre zvonul care a ajuns și la Alba Iulia
Ministerul Afacerilor Interne a transmis o avertizare cu privire la o serie de mesaje false care anunță supravegherea cetățenilor în trafic și în zonele publice.
Asemenea informații false au apărut inclusiv în Alba Iulia, unde pe rețelele sociale s-a vorbit despre operaționalizarea camerelor de supraveghere care ”vânează mașinile care circulă pe liniile de autobuz”.
Alba24 a primit mai multe întrebări de la…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj-Napoca intra pe harta marilor investiții globale, odată cu anunțul unui proiect imobiliar de amploare asociat brandului familiei Trump, care include un hotel de lux…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Se deschide Târgul de Crăciun de la Palatul Principilor în Alba Iulia. Concerte, colinde, brad, căsuțe cu bunătăți. Program
Vineri, 5 decembrie, se deschide Târgul de Crăciun de la Palatul Principilor în Alba Iulia. Căsuțele cu bunătăți sunt pregătite, bradul este împodobit, Moș Crăciun și-a anunțat sosirea, la ora 18.00, transmit organizatorii.
Pe scena special amenajată în cadrul târgului, de la ora 19.00, urcă GINO, cu un super concert de colinde: „Acum, în prag de sărbători!”.
Târgul de Crăciun de la Palatul Principilor în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un clujean a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a amenințat cu violența doi polițiști și doi jandarmi aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.


