Ungaria a impus deja obligativitatea vaccinării pentru personalul medical, conform celor mai recente declaraţii ale premierului Viktor Orban.
Totodată, Ungaria este şi prima ţară, după spusele acestuia, care va începe vaccinarea populaţiei cu cea de-a treia doză din luna august.
Grecia ia şi ea măsuri cu privire la prevenirea noii tulpini şi la accelerarea campaniei de vaccinare. Astfel, după cum a anunţat săptămâna trecută premierul Kyriakos Mitsotakis, vaccinarea obligatorie va începe în căminele de bătrâni, iar următorul pas în această direcţie vizează angajaţii din domeniul sănătăţii şi apoi, pe cei din cadrul Forţelor Armate.
În India, ţara unde a apărut varianta „Delta“ ce se răspândeşte cu 60% mai rapid ca tulpinile precedente, au…