Cluj
Românii au cumpărat medicamente de 21 mld. lei în 2021, plus 17% faţă de anul anterior
Piaţa farmaceutică din România a generat vânzări de peste 21 de miliarde de lei în 2021, în creştere cu 17% faţă de anul anterior, potrivit datelor furnizate de compania de cercetare de piaţă Cegedim.
Acesta cel mai bun ritm de creştere din ultimul deceniu, venind după un an 2020 în care accesul la servicii medicale a fost unul dificil, cu multe spitale închise pentru alte afecţiuni care nu erau legate de COVID-19, scrie ZF.
La nivel de consum însă, piaţa a evoluat cu un ritm mai scăzut, de doar 5% în plus la numărul de cutii care au ajuns la pacienţii români. Astfel, anul trecut, volumul medicamentelor eliberate a fost de 658 de milioane de cutii, mai arată studiul Pharma & Hospital Report, realizat de Cegedim. Compania menţionează că aceste date estimează ieşirile de produse din farmacii către pacienţi, calculul fiind efectuat în preţuri de achiziţie în farmacie.
Cele mai cumpărate medicamente în 2021 au fost cele pentru sistemul digestiv, a peste 152 milioane de medicamente care au ajuns la pacienţi fiind din acest segment. La o diferenţă mică s-au aflat medicamentele pentru bolile cardiovasculare, cu 148 mil. de cutii vândute în anul trecut. De altfel, principala cauză a deceselor în România este reprezentată de bolile de inimă.
În ceea ce priveşte modul prin care au ajuns medicamentele la pacienţi, majoritatea, adică peste 96%, au fost prin retail, prin intermediul farmaciilor. Restul de aproape 4% au fost medicamente administrate în spital.
În valoare, 5,5 miliarde de lei au reprezentat doar segmentul de medicamente fără reţetă, în creştere cu 19% faţă de anul anterior. ZF a scris despre apetitul românilor pentru medicamentele eliberate fără prescripţie medicală, care a crescut în ultimii ani, odată cu o atenţie mai mare pentru alimentaţie şi stilul de viaţă. Medicamentele care se dau cu prescripţie au generat vânzări de 11,4 miliarde de lei, iar segmentul de spital a avut 3,1 mld. lei din totalul vânzărilor din anul trecut. Medicamentele din spital au avut de altfel cel mai mare ritm de creştere, de aproape 30% faţă de 2020, însă este o evoluţie artificială, în condiţiile în care în 2020 accesul la spitale a fost limitat.
Aproape două luni, pacienţilor care nu aveau o urgenţă medicală li s-a recomandat să nu vină în spitale, iar operaţiile au fost amânate.
Cele mai mari companii după valoare în anul 2021 au fost Sanofi, cu peste 1,1 mld. lei vânzări pe piaţa locală, Novartis, care a trecut pragul de 1 mld. lei vânzări şi Zentiva, cu 923 mil. lei, mai arată raportul Cegedim.
În volum, două companii care au şi fabrici locale se află pe primele două poziţii – Zentiva, cu 71 milioane de cutii de medicamente vândute, şi Sun Pharma (Terapia Cluj), cu aproape 63 milioane de cutii de medicamente vândute în 2021. Împreună, cele două fabrici au o cotă de piaţă de peste 20% din totalul de medicamente care au ajuns la pacienţii români anul trecut. MEDIAFAX
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
VIDEO FOTO. Mii de clujeni la slujba de Bobotează din Piața Avram Iancu. Mitropolitul Andrei a sfințit 15.000 de sticle cu apă
Cluj
Autobuzele CTP de pe linia 44 nu pot întoarce din cauza mașinilor parcate neregulamentar. Șoferii cer măsuri urgente
Întoarcerea pe strada Sopor este o provocare zilnică pentru șoferii autobuzelor de pe linia 44. Aceștia reclamă că se confruntă cu dificultăți majore din cauza parcărilor nereglementate și a lipsei iluminatului public.
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Actorul român Sebastian Stan, PREMIAT la Globurile de Aur. Competiția DOMINATĂ de „Emilia Perez” și „The Brutalist”
Actorul român Sebastian Stan a fost premiat la Globurile de Aur pentru rolul din „A Different Man”. „Emilia Perez”, o comedie muzicală neobișnuită despre un lord mexican al drogurilor care își schimbă sexul, „The…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
VIDEO FOTO. Salvamont Vlădeasa, fără CURENT din cauza viscolului și a zăpezii. Cod PORTOCALIU la peste 1.800 m
Centrul Salvamont Vlădeasa din jud. Cluj, situat la cota 1.650m, a rămas fără curent de duminică seara, din cauza viscolului și a zăpezii.
Imaginile surprinse la Stația Meteo Vlădeasa arată viteza cu care suflă…
Citește mai mult pe Cluj24