Connect with us

Alba

Românii se consideră oameni religioși, dar nu merg la biserică. Majoritatea se roagă zilnic

Published

on



Românii se consideră persoane religioase şi cred în Dumnezeu, dar merg la biserică doar o dată pe săptămână, ocazional sau doar la sărbătorile mari, potrivit primului barometru al vieţii religioase din România, prezentat, miercuri, în Aula Academiei Române.

Conform studiului, realizat de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, 90,4% dintre români se consideră persoane religioase, răspunzând cu „sigur că da” – 63,8% şi „mai degrabă da” – 26,6%.

Indiferent de confesiune, românii cred în Dumnezeu într-un procent covârşitor, de 90,2%, în timp ce numai 5,7% au răspuns că „nu se poate răspunde aşa de simplu la această întrebare”. 68,2 dintre români se roagă zilnic sau aproape zilnic.

Şase procente dintre participanţii la studiu au spus că mai „degrabă nu” se consideră persoane religioase, iar 3,6% – „sigur nu”. Dintre aceştia 77,1% sunt „mai degrabă indiferenţi” faţă de religie, iar 15,6% – „mai degrabă împotriva religiei”.

În ciuda credinţei declarate, românii merg la biserică pentru a participa la slujbe o dată pe săptămână sau mai des doar în proporţie de 36,1%, în vreme ce 21,7% – doar ocazional, la unele sărbători, evenimente din familie, 18% – doar la sărbătorile mari şi 17,2% – cam o dată pe lună.

În privinţa educaţiei religioase în şcoli, 72,8% dintre respondenţi consideră că este necesară, în timp ce 22,3% răspund că părinţii decid în acest caz, iar 4,8% spun că nu trebuie să existe educaţie religioasă în şcoli.

Sondajul, realizat pe baza unui chestionar aplicat telefonic, a fost realizat în perioada 30 noiembrie – 7 decembrie, pe un eşantion multi-stratificat, probabilistic, de 1.000 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României, neinstituţionalizată, cu vârsta de 18 ani şi peste 18 ani.

Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%.

Chestionarele au fost aplicate în toate judeţele României şi în sectoarele municipiului Bucureşti, eşantionul fiind validat pe baza datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică.

sursă: Agerpres

sursa: Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Guvernul are nevoie de o sumă uriașă în acest an, pentru acoperirea deficitului bugetar. De unde vrea să ia banii

Published

on

Guvernul estimează că are nevoie în acest an de aproximativ 275 de miliarde de lei pentru acoperirea deficitului bugetar, preconizat a depăşi şase procente din PIB, dar şi pentru refinanţarea datoriei publice scadente în acest an, de 3,25 de miliarde de euro.

Executivul urmăreşte, astfel, contractarea unor împrumuturi de aproximativ 170 de miliarde lei de pe piaţa internă, emiterea de euroobligaţiuni în valoare de 10…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: Exemplu de implicare și grijă față de seniori, la Rădești. Masă caldă gratuită pentru vârstnici, la o cantină socială

Published

on

Exemplu de implicare și grijă față de seniori, la Rădești. Reprezentanții Asociației „Arian Miriam”, în parteneriat cu Primăria Rădești, au inițiat un proiect prin care oferă gratuit, de luni până vineri, o masă caldă pentru 80 de seniori din comunitate, în cadrul unei cantine sociale amenajată în clădirea reabilitată a fostei școli din Meșcreac. 

„De multe ori auzim spus că <tinerilor nu le mai pasă de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. CNSLR Frăția, apel la Avocatul Poporului

Published

on

Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. Măsura, adoptată de Guvern în ultima ședință din 2025, are în vedere descurajarea „concediilor fictive”, dar stârnește nemulțumirea sindicatelor. 

CNSLR Frăţia îi cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa ordonanţei de urgenţă a guvernului prin care este introdusă ziua de concediu medical neplătită.

Sindicatele…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Scandal la Alba Iulia din cauza unei finanțări date de Ungaria Palatului Principilor. Contre istorice între AUR, PSD și PNL

Published

on

Un scandal s-a iscat în Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia, joi, 29 ianuarie, din cauza unei finanțări pe care guvernul Ungariei a oferit-o Palatului Principilor din Cetatea Alba Carolina. 

O finanțare de 28.450 de euro, adică 11.000.000 forinți care a venit din partea Ministerului Culturii din Ungaria. Banii vor fi folosiți pentru o nouă expoziție în interioriul Palatului Principilor. 

Însă, în timpul votului…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading