Connect with us

Eveniment

S-a semnat contractul pentru extinderea școlii I.L.Caragiale

Published

on



Lucrările de extindere la Școala I.L. Caragiale vor începe în curând. A fost semnat contractul pentru efectuarea lucrărilor, o investiție asigurată prin fonduri europene.

“Extinderea spațiilor unităților de învățământ a fost și este o prioritate pentru noi. Astăzi am semnat contractul pentru extinderea școlii I.L. Caragiale din zona Calea Dumbrăvii, prin construcția unui nou corp de clădire, o investiție în valoare de 8,6 milioane de lei. Reamintesc că lucrările de extindere a școlii Nicolae Iorga sunt și acestea în curs, iar pentru școala Regele Ferdinand inițiem în această lună procedura de achiziție pentru proiectare și execuție. Extinderi avem prevăzute și la Colegiul O. Goga, în prezent realizându-se proiectarea. În 2021, după aprobarea bugetului, vom iniția și alte proiecte de extindere a unităților de învățământ.”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Randare Caragiale 1 mic

În termen de 12 luni, constructorul contractat – SC Total NSA AG Construct SRL – va ridica noul corp de clădire, structurat pe demisol, parter și 2 etaje, va realiza instalațiile de utilități și cele pentru stingerea incendiilor și va instala un sistem de securitate cu alarmare la efracție și supraveghere video.

DJI 0881

În noul corp de clădire se vor crea:
 11 săli de clasă,
 cabinete de fizică, chimie și informatică,
 o sală de gimnastică cu vestiare și dușuri pentru elevi,
 o sală multimedia și o bibliotecă cu sală de lectură,
 o sală de mese cu oficiu și un cabinet pentru alimente,
 un cabinet medical,
 un cabinet pentru direcțiune, o cancelarie și o sală de ședințe
 vestiare pentru angajați, un atelier mecanic, o arhivă și alte anexe.

Clădirea va fi dotată prin acest proiect cu mobilierul școlar necesar, cu table interactive, videoproiectoare și sisteme PC.

Semnare ctr 15122020

De asemenea, este prevăzută amenajarea spațiilor verzi și a aleilor pietonale, precum și a unui teren de baschet și a unuia de volei în curtea școlii.

Finanțarea acestui proiect este asigurată din fondurile europene obținute de Primăria Sibiu prin Programul Operațional Regional.

sursa: Ora de Sibiu


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. CNSLR Frăția, apel la Avocatul Poporului

Published

on

Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. Măsura, adoptată de Guvern în ultima ședință din 2025, are în vedere descurajarea „concediilor fictive”, dar stârnește nemulțumirea sindicatelor. 

CNSLR Frăţia îi cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa ordonanţei de urgenţă a guvernului prin care este introdusă ziua de concediu medical neplătită.

Sindicatele…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

VIDEO FOTO. Prins în Turda cu 2,7 kg de droguri. Polițiștii au descoperit o rețea de trafic internațional de canabis

Published

on






Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj, au destructurat o operațiune de…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Alin Tișe: CJ Cluj, singura administrație județeană digitalizată din România, proiect-pilot cu Ministerul Economiei

Published

on






Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anunță derularea, în premieră, a unui proiect-pilot al CJ Cluj cu Ministerul Economiei, care integrează…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

VIDEO: Scandal la Alba Iulia din cauza unei finanțări date de Ungaria Palatului Principilor. Contre istorice între AUR, PSD și PNL

Published

on

Un scandal s-a iscat în Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia, joi, 29 ianuarie, din cauza unei finanțări pe care guvernul Ungariei a oferit-o Palatului Principilor din Cetatea Alba Carolina. 

O finanțare de 28.450 de euro, adică 11.000.000 forinți care a venit din partea Ministerului Culturii din Ungaria. Banii vor fi folosiți pentru o nouă expoziție în interioriul Palatului Principilor. 

Însă, în timpul votului…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading