Actualitate
Sălaj: Program de vizită limitat la zece minute pentru un pacient, la Spitalul Judeţean de Urgenţă
Accesul vizitatorilor la Spitalul Județean de Urgență Zalău a fost restricționat la o singură oră pe zi, fiecare vizitator având posibilitatea să petreacă maximum 10 minute în prezența pacientului.
Conducerea cele mai mari unităţi spitaliceşti din Sălaj a precizat că a luat măsura în contextul creşterii numărului de cazuri de îmbolnăvire prin gripă şi instituirea stării de alertă epidemiologică determinată de gripă.
„În vederea prevenirii şi limitării îmbolnăvirilor prin gripă şi alte infecţii virale respiratorii, la nivelul unităţilor sanitare cu paturi se aplică o serie de măsuri, printre care şi limitarea programului de vizită al aparţinătorilor pacienţilor internaţi.
Astfel, programul de vizită al pacienţilor în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău se reduce la o oră pe zi, în intervalul orar 16:30 – 17:30, timp de 10 minute/ pacient şi un vizitator/pacient”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Spitalului Judeţean Zalău.
Potrivit sursei citate, protecţia vizitatorilor se face cu mască şi protectoare pentru încălţăminte, la poarta principală de intrare în unitatea sanitară.
Măsura de protecţie privind limitarea programului de vizită va fi menţinută până la încetarea stării de alertă. Agerpres
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD: CERERE DE OFERTĂ cu plic închis pentru achiziția unui compresor de aer pentru foreză

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: Motor termic reman tip SAA12V140E-3

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: AUTOBASCULANTĂ 6 x 4

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: RECONDIȚIONAT CON ALIMENTARE MOARĂ – 2 bucăți

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.


