Alba
Salarii mai mari pentru premier și bugetari din cadrul ministerelor Finanțelor și Investițiilor, cu atribuții în PNRR. PROIECT
Bugetarii din cadrul Ministerului Finanțelor și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cu atribuții în activități ce țin de Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), printre care și prim-ministrul României, ar putea beneficia în curând de o creștere salarială cuprinsă între 15 și 25%. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege care reglementează gestionarea fondurilor europene primite prin PNRR.
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă a fost adoptat de Senat în data de 9 februarie, iar în prezent se află la Camera Deputaților.
Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților a adus miercuri, 20 aprilie, mai multe amendamente proiectului.
Astfel, „personalul…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Rapperul Cumicu, închis la Penitenciarul Aiud a avut ocazia să cânte iar. Recital alături de Marius Moga la primăria orașului
Rapperul Cumicu închis în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud, a avut un mini recital alături de chitaristul din Aiud, Marius Moga. Raul Alin Giurgiu este unul dintre cei mai cunoscuți rapperi din România, din mediul underground. Acesta se află în Penitenciarul Aiud unde execută o pedeasă de 6 ani pentru trafic internațional de droguri.
Recent acesta a avut ocazia să participe la un eveniment organizat de fundația…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Un bărbat din Ciugir a dispărut fără urmă după ce a plecat la muncă în Spania. Familia nu mai știe nimic de el de mai multe zile
Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din orașul Cugir. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În seara zilei de 31 ianuarie 2025, Poliția Orașului Cugir a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că fiul său a plecat de la domiciliu și nu a mai putut fi contactat.
Din primele cercetări efectuate de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Calendar Ortodox Februarie 2025: Toate sărbătorile cu cruce roșie și neagră. Praznicul împărătesc din luna lui ”Făurar”
Luna februarie, cunoscută în tradiția populară românească sub denumirea de „Făurar”, este a doua lună a anului și marchează tranziția de la iarnă la primăvară. Denumirea „Făurar” provine de la meșterii fauri sau fierari, care în această perioadă își pregăteau uneltele pentru muncile agricole de primăvară.
Luna februarie, este pentru creștini o perioadă de reflecție, rugăciune și pregătire…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Un tânăr infractor din Alba Iulia, arestat preventiv după o faptă comisă pe malul râului Ampoi: Ce i-a făcut unui bărbat
Un tânăr de 22 de ani din Alba Iulia, Ioan Razvan B, își va petrece următoarele 30 de zile în arest preventiv. La doar 22 de ani este un cunoscut al polițiștilor și al instanțelor de judecată, fiind condamnat recent într-un dosar, dar și inculpat în mai multe cauze.
Acesta a ajuns iar în arest preventiv după o faptă comisă în data de 26 ianuarie 2025. Câteva zile mai târziu a fost reținut, iar în data de 31…
Citește mai mult pe Alba24.ro