Alba
Salariul mediu net, de 3.879 lei în decembrie. În ce domenii au fost cele mai mari venituri
Câştigul salarial mediu nominal net s-a situat la 3.879 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 234 lei (+6,4%), a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică.
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 6.327 lei, în luna decembrie, cu 383 lei (+6,4%) mai mare decât în luna noiembrie.
Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (10.534 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.922 lei).
Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,2%.
Indicele câştigului salarial real a fost 99,1% pentru luna decembrie 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 105,6% pentru luna decembrie 2021 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 240%, cu 12,9 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna noiembrie 2021.
Care au fost creșterile de salarii
În luna decembrie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Ajutor de la stat pentru crescătorii de animale. Suma plătită prin centrele județene APIA pentru fermieri
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că în această perioadă se efectuează plăți pentru fermieri, prin intermediul centrelor județene.
Este vorba despre plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna septembrie 2024 și trimestrul III 2024.
Suma plătită este în valoare de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
OFICIAL: Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, validată de PSD. Alianța va avea candidat comun
Consiliul Politic Național al PSD a validat, marți, candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, a anunțat social-democratul Radu Oprea.
Potrivit acestuia, s-a decis, totodată, convocarea unui Congres extraordinar al partidului în data de 2 februarie pentru susținerea lui Antonescu la prezidențiale.
El va fii susținut și de PNL și de UDMR, astfel încât Alianța de Guvernare va avea un candidat…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VINERI: Hora Unirii în centrul municipiului Aiud, de Mica Unire – Ziua Unirii Principatelor Române
La Aiud se sărbătorește vineri, 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române – Mica unire. Cu această ocazie, în Piața Cuza Vodă din centrul municipiului va avea loc o Horă a Unirii.
Evenimentul a începe de la ora 12:00, au anunțat reprezentanții administrației locale.
„Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Alba
23 ianuarie ”Mica Unire” sărbătorită în avans la Sebeș: „Generația pașoptistă și Unirea”, la Centrul Cultural „Lucian Blaga
”Mica Unire” sărbătorită în avans la Sebeș: Pe data de 23 ianuarie 2025, joi, de la ora 12:00, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș va găzdui evenimentul „Generația pașoptistă și Unirea”, dedicat zilei de 24 ianuarie 1859, organizat în colaborare cu Muzeul Municipal „Ioan Raica” și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
Activitatea va fi un bun prilej pentru elevii școlilor gimnaziale de a participa la…
Citește mai mult pe Alba24.ro