Connect with us

Eveniment

Salariul minim crește până la 2300 de lei – Soarta pensiilor nu e încă decisă

Published

on



Salariul minim va crește cu trei procente și va ajunge la 2.300 de lei. CCR cere Parlamentului să decidă cu cât va crește punctul de pensie, scriu stirileprotv.ro.

Curtea Constituțională a dat miercuri dreptate Guvernului, care a contestat legea pensiilor modificată în Parlament, și le solicită celor responsabili să stabilească mai clar cu cât trebuie să crească punctul de pensie.

Aproape un milion si jumătate de români, adică un sfert din totalul angajaților din România sunt plătiți cu salariul minim, majorat cu 3,1%.

De la valoarea de până acum a salariului minim de 2.230 de lei, angajatii vor primi din această lună cu 70 de lei în plus brut.

Asta înseamnă că, în practică, ei vor rămâne cu 40 de lei mai mult.

Florin Cîțu, premierul României: “Bineînțeles că poate fi aplicat de la 1 ianuarie, pentru că în februarie se plătesc salariile pentru luna ianuarie, este destul timp. Și astfel salariul minim va crește cu 3% peste rata inflației”.

Decizia vine într-o perioadă cu multe nemulțumiri. Este deja a doua zi de proteste în fața Guvernului și a Ministerului Muncii.

Angajații de la stat sunt supărați că salariile lor au fost înghețate de la începutul anului.

Florin Stoica, secretar generat sindicatul penitenciarelor: “Cerem să respecte legea, să primim acea doime din legea salarizării, votate de Parlament. Nimic altceva”.

Polițiștii amenință cu blocarea activității.

Marius Iconaru, secretar general Sindicat Europol: “Vom refuza să verificăm persoanele carantinate și izolate. Nu vom mai face ore suplimentare”.

CCR cere Parlamentului o nouă lege pentru pensii

Iar subiectul pensiilor este din nou un cartof fierbinte. Curtea Constituțională a dat dreptate Guvernului care printr-o contestație a încercat să blocheze majorarea cu 40% a punctului de pensie dorită de PSD.

Motivul invocat de CCR este că ultima lege nu a fost completă și cere un nou act legislativ din Parlament.

Augustin Zegrean, fost președinte CCR: ”În Parlament trebuie să lămurească ce se întâmplă cu legea pentru că spune Curtea astăzi după declararea acestei legi ca neconstituțională, nu mai există niciun test de lege care să spună cât este valoarea punctului de pensie”.

Raluca Turcan, ministrul Muncii: “Majorarea cu 40% ar presupune un efort bugetar de 138 de miliarde de lei, aproape imposibil de susținut”.

Ministrul Muncii ar fi de acord cu o majorare sustenibilă din punct de vedere financiar.

Raluca Turcan: “Nu cred că este momentul să vindem iluzii. Anul acesta este un an în care trebuie să suportăm din punct de vedere financiar consecințele unui an anterior de criză economică suprapusă peste criza sanitară”.

Premierul Florin Cîțu a declarat deja că bugetul pe 2021 se va construi cu un deficit de 7% din PIB, adică 70 de miliarde de lei.

Cam cu cât au contribuit românii până acum la Pilonul 2 de pensii.

sursa: Ora de Sibiu


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

PNL Cluj critică alianța USR–AUR–PSD și acuzațiile privind centura metropolitană

Published

on






PNL Cluj a reacționat dur la comunicatul comun al consilierilor USR, AUR și PSD privind ședința Consiliului Local Cluj-Napoca pe tema centurii metropolitane.

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Garda Cetății Alba Carolina recrutează noi membri. Cine se poate alătura proiectului

Published

on

Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia a demarat o campanie de recrutare pentru Garda Cetății Alba Carolina, unul dintre cele mai cunoscute proiecte de reenactment istoric din România.

Inițiativa se adresează persoanelor pasionate de istorie și de activități culturale interactive, care își doresc să descopere trecutul orașului Alba Iulia într-un mod inedit, prin participarea la parade, ceremonii și evenimente…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Ierarhii Mitropoliei Clujului propun canonizarea monahului Nicolae Steinhardt. S-a convertit la creștinism în închisoare

Published

on






Monahul, scriitorul și cărturarul Nicolae Steinhardt, cunoscut pentru cartea sa „Jurnalul fericirii” și pentru viața trăită la Mănăstirea Rohia, ar putea fi…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Premieră în justiția din Alba: Tânăr, trimis în judecată în urma unei ”glume” pe Instagram. Motivul pentru care va fi judecat

Published

on

Un proces atipic va avea loc pe rolul Judecătoriei Alba Iulia. Un tânăr din Alba a fost trimis în judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri. Însă, nu este un caz clasic de ultraj contra bunelor moravuri, ci unul rar întâlnit pe instanțele de judecată. Asta din simplul motiv este că fapta s-a produs în online. 

Mai pe scurt pe Instagram. În data de 9 februarie 2026 magistrații Judecătoriei Alba Iulia au admis…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading