Alba
Salariul minim în România va ajunge la 60% din salariul mediu brut, cu 1.000 de lei mai mare. Stadiul directivei eurpene
Directiva UE privind salariile minime, încă un pas spre finalizare: pot începe negocierile cu Parlamentul European, odată ce Consiliul a convenit asupra poziției sale. În România, aceasta presupune că salariul minim va trebui să crească cu 1.000 de lei, grație unei proporții stabilite de Comisie: 60% din salariul mediu brut.
Pentru a îmbunătăți condițiile de muncă și de trai, prezentul proiect de act legislativ stabilește un cadru pentru promovarea unor niveluri adecvate ale salariilor minime legale, pentru promovarea negocierilor colective pentru stabilirea salariilor și pentru îmbunătățirea accesului efectiv la protecția salariului minim pentru lucrătorii care au dreptul la un salariu minim.
„În UE, există diferențe mari între statele membre în ceea ce privește măsura în care lucrătorii sunt acoperiți de convențiile colective și nivelul salariilor minime.
Acesta este, de asemenea, efectul modelelor foarte diferite ale piețelor forței de muncă din statele membre. Deși respectă aceste diferențe, proiectul de act legislativ stabilește un cadru procedural pentru promovarea unei protecții mai bune și mai eficace a salariului minim în toate statele membre”, potrivit unui comunicat, citat de G4Media.ro.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Tânără din Alba Iulia, concurentă la emisiunea Mireasa, sezonul 11. Câți ani are și cu ce așteptări a intrat în competiție
Tânăra din Alba Iulia, Eleonora Simona Andreea Daisa, în vârstă de 23 de ani, și-a făcut debutul în sezonul 11 al cunoscutei emisiuni Mireasa, difuzată pe Antena 1.
Eleonora este născută sub semnul zodiac al săgetătorului și și-a propus să își găsească sufletul pereche în cadrul competiției. Tânăra își dorește, ca la finalul acestei emisiuni, să părăsească competiția Mireasa alături de bărbatul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Hackerii i-au făcut ”discount” unui bărbat din Alba, după ce i-au criptat calculatorul. Cum operează o rețea complexă pe Telegram
Un caz de atac cibernetic folosit de o rețea complexă de hackeri care operează pe Telegram este detaliat de magistrații Tribunalului Alba. Este vorba despre o metodă foarte amplă prin care hackerii ajung la datele personale, sau chiar reușesc să preia controlul unui laptop, sau al unui calculator.
Cazul detaliat de magistrații Tribunalului Alba, într-o motivare de instanță din data de 9 ianuarie 2025, arată modul în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Banca Transilvania va închide două aplicații populare în rândul clienților. Când dispar BT24 și NeoBT și cu ce vor fi înlocuite
Banca Transilvania va închide din luna martie două dintre cele mai folosite aplicații ale sale de internet banking.
”Dorim să te informăm că începând cu data de 18 martie 2025 aplicațiile BT24 și NeoBT vor fi înlocuite cu aplicația BT Pay”, se arată într-un mail pe care BT a început să-l trimită clienților săi, potrivit Știrile Pro TV.
”Toate operațiunile realizate prin intermediul celor 2 aplicații de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
„Citiți-l pe Eminescu, nu-l comemorați!” Proiect educativ la Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” din Sebeș
Cei 175 de ani care s-au scurs de la nașterea poetului, filozofului, gazetarului Mihai Eminescu au fost celebrați la Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș într-un mod inedit: lectura colectivă a unor poezii eminesciene la nivelul școlii.
„Eminescu trebuie citit, nu comemorat! Doar așa se poate împlini ce și-a propus poetul: să facă educație culturală, economică și politică noilor generații”…
Citește mai mult pe Alba24.ro