Alba
Salariul minim pe perioadă nedeterminată, eliminat. După maxim 2 ani, companiile sunt obligate să crească venitul angajaților
Companiile din România nu vor mai putea să își țină angajații pe salariul minim, pe termen nedefinit, arată o ordonanță de urgență a Guvernului, care va produce efecte de la 1 ianuarie 2022.
Practic, după doi ani, angajatorul va fi obligat să crească salariul angajatului cu venitul minim. Prevederile se aplică și pentru salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă cu o durată de peste 24 de luni.
Ordonanța prevede că salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă.
După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Vezi și: DOCUMENT: Guvernul vrea să înghețe sporurile bugetarilor și pensiile speciale. Cine va avea creșteri de salarii. LISTA măsurilor
Prevederea din Ordonanță:
ART. XLVII – După alineatul (2) al articolului 164 din Legea nr.53/2003-Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României,…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Noua Dacia C-Neo, model care urmează să fie lansat în 2026, a fost surprinsă recent în teste pe Autostrada A10, lângă Alba Iulia. Trei mașini prototip, acoperite cu folie de camuflaj, au fost fotografiate în timp ce se aflau într-un spațiu de servicii de pe Autostrada A10, în zona localității Oarda, lângă Alba Iulia.
Noul break-crossover are o lunetă cu un unghi destul de înclinat, similar cu Audi A6 Allroad și va…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Schimbări fiscale de la 1 ianuarie 2026: Impozit crescut pe dividende, reguli noi la microîntreprinderi și digitalizare extinsă
Schimbări fiscale de la 1 ianuarie 2026: crește impozitul pe dividende, se introduc reguli noi pentru microîntreprinderi și va fi utilizată o digitalizare extinsă.
Începând cu 1 ianuarie 2026, vor intra în vigoare mai multe modificări fiscale deja adoptate prin lege, care vor avea un impact semnificativ asupra mediului de afaceri.
Noile prevederi vor influența modul în care firmele își planifică bugetele, gestionează…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Finanțare pentru procesarea alimentelor românești: Poți să îți iei inclusiv rulotă alimentară. Condiții de eligibilitate
Ministerul Agriculturii a deschis o nouă sesiune pentru depunerea cererilor de finanțare prin intervenția DR-23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole, a anunțat ministrul Florin Barbu.
Potrivit acestuia, aproape 165 de milioane de euro vor fi alocate pentru extinderea și modernizarea unităților de procesare, în special în sectoare precum panificația, morăritul, patiseria, cofetăria, producția…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Categoriile de români care vor beneficia de reduceri la transport în 2026. Condiții obligatorii
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care prelungește termenele pentru menținerea facilităților de transport în 2026.
Este vorba despre anumite categorii de persoane, care trebuie să îndeplinească condiții clare pentru a putea beneficia de tarife mai mici.
Așadar, Guvernul prelungește până la 31 decembrie 2026 termenele necesare menținerii facilităților de transport pentru:
- veteranii de război,…
Citește mai mult pe Alba24.ro



