Connect with us

Cluj

Salvamont: 78 de persoane au fost salvate sâmbătă de pe munte

Published

on



78 de persoane au fost salvate sâmbătă din zonele montane de munte de echipajele salvamont. 34 de persoane au fost predate Ambulanței sau SMURD, iar două au fost decedate.

Potrivit Dispeceratului Național Salvamont, sâmbătă s-au primit 70 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

Cele mai multe solicitări au fost pentru Salvamont Sinaia (12), Salvamont Predeal și Salvamont Cluj (câte 9).

În urma acestor intervenții au fost salvate 78 persoane, dintre care 34 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

Din nefericire, două persoane și-au pierdut viața după ce au fost surprinse de o avalanșă pe traseul dinspre Cabana Bârcaciu spre Cabana Negoiu din Munții Făgăraș.

Cei doi au fost găsiți în stare gravă, fiind aplicate manevre de resuscitare. Salvatorii nu au mai putut face nimic pentru cei doi, fiind declarat decesul.

Potrivit sursei citate, s-au mai primit 36 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre domeniile schiabile și traseele turistice din zona montană.

(sursa: Mediafax)

Citește Romania24.ro pe Google News

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

„U” Cluj câștigă la limită pe stadionul „Ilie Oană”. Gol superb marcat de „șepcile roșii”, iar Petrolul rămâne fără punct

Published

on






Universitatea Cluj a încheiat cu o victorie confruntarea de duminică cu Petrolul, disputată pe stadionul „Ilie Oană”, în cadrul etapei a 20-a din Superliga.

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Revolta unui pictor clujean în cărucior cu rotile: Dle Bolojan, să trăiți la nivelul financiar al unei persoane cu handicap grav

Published

on






Gheorghe Aștileanu, pictor clujean și persoană cu dizabilitate locomotorie, cunoscut pentru activitatea sa artistică, dar și pentru luările de poziție civice, a…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

GALERIE FOTO. Moș Crăciun vine pe 4 roți. Peste 180 de familii din Apuseni au primit cadouri de la voluntarii CERT Transilvania

Published

on






Pe 13 decembrie 2025, voluntarii CERT Transilvania au transformat magia Crăciunului în realitate pentru peste 180 de familii și 150 de copii din zonele montane greu…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO FOTO. Colinde și tradiție în centrul Clujului. 15 cete de colindători la festivalul „Colind Iancului”

Published

on






Centrul Clujului a fost astăzi plin de colindători, în cadrul celei de-a XXXI-a ediții a Festivalului Național „Colind Iancului”, organizat de Societatea…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading