Connect with us

Eveniment

Săptămâna luminată a adus viață la Târgu Mureș: Două transplanturi de cord, în două zile. Doi pacienți au primit o nouă șansă la viață

Published

on



Două transplanturi de cord au fost realizate cu succes la Târgu Mureş. Doi pacienți au primit o nouă şansă la viaţă.

”Două transplanturi de cord, în două zile. Săptămâna luminată a adus viață la Târgu Mureș. Din nou”, a scris pe Facebook doctorul Horaţiu Suciu de la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant – Târgu Mureș. Două persoane de 24 de ani și 50 de ani au primit o inimă nouă, chiar în Săptămâna Luminată.

 
Un pacient clujean, în vârstă de 30 de ani, era internat de două luni la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară de la IUBCvT Târgu Mureș.
 
Am încercat diferite variante care să îi amelioreze starea, însă parcă nu se arăta soluția salvatoare. A venit însă în marțea de după Paști. Un donator de 50 ani aflat în București este cel de la care a fost prelevat cordul care i-a dat tânărului clujean speranța și viața.
 
Stăteam, după transplant, în biroul meu de la Institut, bucuros că zilele acestea au fost într-adevăr bune, măcar pentru un om din 8 miliarde.
 
Și a sunat telefonul…Un accident de la Baia Mare provocase decesul unei fetițe de 16 ani.
 
Cumplită, de neînchipuit durerea familiei, care a avut bunătatea de a-și transforma tragedia în viată. Și astfel, o domnișoară de 24 de ani, a primit astăzi mai tânărul cord. Ea este absolventă de Medicină și până acum câteva ore nu își alesese specializarea pentru Rezidențiat. Nu știu care va fi până la urmă aceasta, dar sigur ea va fi medic și va salva alte vieți.
 
Mă gândesc la colegii mei. Am realizat, împreună cu ei, două transplanturi de cord, în două zile. Nu știu dacă sunt eroi, dar sigur sunt ca un vânt puternic ce au suflat în velele navei vieții unor oameni care au în față noi orizonturi.
 
Mă înclin în fața lor.
 
Iar celor care au avut puterea de a dona cordul membrilor decedați ai familiilor lor, le mulțumesc. Sunt surorile și frații de viață, care au donat speranța și au desăvârșit iubirea de oameni, a scris medicul pe Facebook.

 


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

31 ianuarie: Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan, tămăduitori ai trupului și sufletului

Published

on

31 ianuarie: Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan, tămăduitori ai trupului și al sufeltului sunt prăznuiți la această dată și reprezintă, simbolic, îndrumarea bisericii spre fapte bune fără a aștepta răsplată. 

Doctorii fără arginți sunt sfinții care i-au vindecat pe cei bolnavi și nu au perceput vreo taxă pentru binele făcut. Cei mai cunoscuți sunt pomeniți câte doi în cultul liturgic, potrivit

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

U Cluj și CFR Cluj simt respirația play-off-ului

Published

on






Echipele clujene U Cluj și CFR Cluj au ajuns atât de aproape de locurile din play-off, încât îi simt respirația. U Cluj este pe locul 7, iar CFR Cluj, imediat în…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Radare de weekend în Alba, în perioada 31 ianuarie-1 februarie. Polițiștii vor acționa cu sistemul e-SIGUR. Locații

Published

on

Radare de weekend. Polițiștii din Alba monitorizează traficul rutier în acest weekend, în mai multe localități din județ. Șoferii sunt atenționați să conducă responsabil.

Potrivit IPJ Alba, polițiștii rutieri vor acționa sâmbătă, 31 ianuarie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Horoscop de weekend. Ce îți rezervă astrele în perioada 31 ianuarie – 1 februarie

Published

on






Ultimul weekend al lunii ianuarie vine cu energii amestecate, dorință de retragere, dar și impulsuri puternice de schimbare. Este un interval bun pentru clarificări,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading