Connect with us

Eveniment

Şase locuinţe, inundate la Tăureni – Mureș, în urma creşterii nivelului lacurilor piscicole din cauza precipitaţiilor

Published

on



sursa foto: ISU Mureș

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” din județul Mureș a informat luni că se află în curs de acțiune în comuna Tăureni pentru a evacua apa care a inundat șase case și 17 gospodării, din cauza creșterii nivelului lacurilor piscicole ca urmare a precipitațiilor abundente.

„Duminică, 9 aprilie, în jurul orei 09:00, pompierii mureşeni au fost solicitaţi să intervină în localitatea Tăureni, pentru evacuarea apei care a pătruns în 17 gospodării, în 6 dintre aceste situaţii apa pătrunzând şi în locuinţe, ca urmare a creşterii nivelului lacurilor piscicole, depăşirii nivelului digului de protecţie şi inundarea a două heleşteuri, ca urmare precipitaţiilor abundente din ultima perioadă.

În decursul zilei de ieri, în această noapte şi în prezent, la faţa locului acţionează două dispozitive de pompare de mare capacitate, cu două motopompe de mare capacitate, două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, cu un efectiv de peste 15 pompieri militari, împreună cu echipajele de intervenţie ale Administraţiei Bazinale de Apă Mureş”, a arătat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, într-un comunicat de presă.

Pompierii au precizat că nu s-au înregistrat victime şi nu se impune evacuarea populaţiei din zona afectată.

Comuna Tăureni are pe teritoriul său mai multe lacuri piscicole cu o suprafaţă totală de 156 hectare. Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

FOTO: ACCIDENT RUTIER pe Autostrada A1, sensul Orăștie-Sebeș. Impact între un autoturism și un camion

Published

on

Un accident rutier a avut loc duminică, 1 februarie, în jurul orei 13.10, pe Autostrada A1, la kilometrul 310, pe sensul de mers Orăștie Sebeș. 

Din primele informații accidentul s-a petrecut la kilometrul 310. În accidentul rutier ar fi implicate un camion și un autoturism.

La fața locului intervin pompierii din Sebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Situație inedită: O femeie din Alba, bătută de soț a vrut să renunțe la acuzații. Bărbatul a insistat să fie evacuat din casă

Published

on

O situație cel puțin inedită a avut loc recent pe rolul Judecătoriei Aiud. O femeie care a fost bătută de soț a vrut să renunțe la acuzații, dar bărbatul nu a fost de aceiași părere. 

Mai exact în data de 29 ianuarie 2026, pe rolul Judecătoriei din Aiud s-a judecat un dosar de ordin de protecție. Pe de o parte s-a aflat o femeie care a alertat autortiățile după ce a fost bătută de soț. De partea opusă s-a aflat…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Viorel Băltărețu, despre centura metropolitană: Suspendarea totală nu rezolvă nimic. Mută costul pe clujenii care stau în trafic

Published

on






Secretarul de stat în Ministerul Economiei, fostul deputat USR de Cluj, Viorel Băltărețu, susține că nu trebuia suspendat întreg contractul privind centura…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Luna februarie 2026: Luna capriciilor, a îndrăgostiților și a pregătirii primăverii. De ce i se spune Făurar

Published

on

Februarie este, fără îndoială, cea mai atipică lună a anului. Are doar 28 de zile în anii obișnuiți – așa cum este și februarie 2026 – și 29 doar o dată la patru ani, în anii bisecți. Ziua adăugată „în plus” nu este întâmplătoare, ci este o corecție necesară pentru a menține echilibrul dintre anul calendaristic și cel astronomic.

Dincolo de această particularitate, februarie este o lună încărcată de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading