Alba
Scade interesul pentru vaccinare, în Alba. Câte persoane s-au vaccinat duminică. Situația pe centrele din județ
Doar 155 de persoane s-au vaccinat în data de 4 iulie (duminică), în cele 12 centre de vaccinare din județul Alba, potrivit unor informații furnizate de DSP Alba, la solicitarea Alba24.
În ciuda eforturilor autorităților, interesul pentru vaccin a scăzut semnificativ.
Una dintre explicații ar putea fi scăderea semnificativă a numărului de cazuri în județ și a spitalizărilor.
În Alba mai există 10 cazuri active, potrivit celor mai recente raportări.
În acest context, există centre de vaccinare în județ în care au călcat abia 5 persoane.
Situația este similară cu cea de la nivel național, România ajungând, alături de Bulgaria, să aibă cea mai mică rată de vacccinare a populației din Europa.
De altfel, România a început să vândă vaccinurile neutilizate, pentru a nu expira.
Deja mai multe milioane de doze au fost cumpărate de Danemarca și Irlanda, iar cererile pentru Guvernul României vin de peste tot.
Situația în Alba – 4 iulie
Alba Iulia
Sala de Sport a Liceului Alexandru Domșa (centrul 4) – 5
Sala de Sport a Liceului Alexandru Domșa (centrul 1) – 14 (6 rapel).
Sala de Sport a Universității 1 Decembrie 1918 – 21 (2 rapel).
Aiud
Centrul de vaccinare Sala de Sport Aiud: 29 de vaccinări (11…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Finanțare pentru procesarea alimentelor românești: Poți să îți iei inclusiv rulotă alimentară. Condiții de eligibilitate
Ministerul Agriculturii a deschis o nouă sesiune pentru depunerea cererilor de finanțare prin intervenția DR-23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole, a anunțat ministrul Florin Barbu.
Potrivit acestuia, aproape 165 de milioane de euro vor fi alocate pentru extinderea și modernizarea unităților de procesare, în special în sectoare precum panificația, morăritul, patiseria, cofetăria, producția…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Categoriile de români care vor beneficia de reduceri la transport în 2026. Condiții obligatorii
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care prelungește termenele pentru menținerea facilităților de transport în 2026.
Este vorba despre anumite categorii de persoane, care trebuie să îndeplinească condiții clare pentru a putea beneficia de tarife mai mici.
Așadar, Guvernul prelungește până la 31 decembrie 2026 termenele necesare menținerii facilităților de transport pentru:
- veteranii de război,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: ACCIDENT grav la Unirea. O femeie de 81 de ani a fost lovită de un tren. A fost transportată cu elicopterul SMURD la spital
O femeie în vârstă de 81 de ani a fost lovită de un tren luni dimineața, în jurul orei 10:30, în zona haltei Unirea.
La locul accidentului au intervenit o ambulanță SAJ de la Ocna Mureș, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă (TIM) de la Alba Iulia și un elicopter SMURD.

Potrivit unor surse, victima, o femeie în vârstă de 81 de ani, a suferit mai…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
REVELION 2025-2026 la Alba Iulia: Spectacol de artificii în Piața Cetății, în noaptea dintre ani
Cerul municipiului Alba Iulia va fi luminat de un foc de artificii în noaptea dintre ani. Mai exact, municipalitatea va organiza ca în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina, un foc de artificii în noaptea de Revelion.
Localnicii și turiștii care se vor afla în Alba Iulia, în data de 31 decembrie vor putea sărbători trecerea dintre ani în Cetate.
Din zona Palatului Copiilor la ora 00.00, la trecerea din 2025 în 2026 va fi…
Citește mai mult pe Alba24.ro



