Connect with us

Cluj

Scandal într-un centru comercial din Cluj, din cauza certificatului verde. Agent de pază lovit

Published

on



Polițiștii au fost sesizați joi seara despre un scandal într-un centru comercial din localitatea Florești, între agenții dispozitivului de pază și alte două persoane.

Doi tineri aflați în centrul comercial ar fi intenționat să se deplase în zona Food Court, fără prezentarea Certificatului Verde persoanei care desfășura activități de verificare în acest sens.

Ulterior, aceștia i-ar fi adresat expresii jignitoarea agentului de pază și l-ar fi agresat fizic.

A fost aplicată o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 1.000 de lei, pentru provocare de scandal și o altă sancțiune în baza Legii nr. 55/2020 care vizează nerespectarea prevederilor referitoare la obligația persoanelor de a prezenta dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind Covid-19.

De asemenea, în cauză sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au demarat verificări asupra modului de acțiune al personalului de pază.

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

FOTO. Cea mai gustoasă pizdulice. Reţete de la mari chefi pentru delicatesa rară

Published

on






„Pizdulice” este un termen folosit pentru a descrie o piesă de carne din interiorul pulpei, de obicei de porc sau vită, cunoscută și sub denumirea de „spider…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Tânăr prins cu droguri în noaptea de Moş Nicolae

Published

on






Un tânăr din Dej a fost prins de jandarmii clujeni, în noaptea de Moş Nicolae, cu pliculeţe cu droguri asupra sa.

 

Moş Nicolae i-a adus o nuia…
Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Celebrul designer Ferrari i-a fermecat pe studenţii şi profesioniştii clujeni. Peste 300 de participanţi

Published

on






Flavio Manzoni, Chief Design Officer Ferrari și una dintre personalitățile marcante ale designului contemporan, a fost prezent la Cluj-Napoca în cadrul evenimentului…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Record naţional la Institutul Inimii Cluj. 300 de proceduri TAVI prin care viaţa pacienţilor este prelungită cu ani buni

Published

on






Institutul Inimii din Cluj-Napoca îşi consolidează statutul de cel mai important centru din ţară în ceea ce priveşte tratarea bolilor cardiovasculare. De exmplu, la…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading