Connect with us

Eveniment

Scena – în pandemie/ Managerul Ateneului din Iaşi: A-i priva de cultură pe oameni înseamnă o 'îmbolnăvire' a sufletului

Published

on



Pandemia ne-a arătat cât suntem de vremelnici, a trebuit să găsim în noi resursele pentru a fi puternici, inventivi, creativi, dar pragmatici, a declarat, pentru AGERPRES, managerul Ateneului Naţional din Iaşi, Andrei Apreotesei, care consideră că online-ul nu poate fi o soluţie pe termen lung, ci ar trebui privit ca o alternativă pe termen scurt, ”altfel s-ar pierde mult din specificul artelor spectacolului”.

„Din 2016 până la finalul anului 2019, instituţia noastră a reuşit ca prin toate activităţile pe care le-a realizat să câştige publicul ieşean şi să apropie copiii şi tinerii de teatru, muzică, film, arte vizuale, de cultură şi artă, în general. 2020 a fost anul în care instituţia noastră a împlinit 100 de ani de la inaugurare, prin urmare, încă din 2019 aveam planificate proiecte speciale, premiere, evenimente aniversare, acţiuni cultural-artistice şi educaţionale inedite, turnee în străinătate pentru diaspora românească, parteneriate la nivel internaţional, pe care ne doream să le fructificăm prin proiecte de anvergură şi, bineînţeles, o serie de investiţii de amploare în ceea ce priveşte patrimoniul pe care Ateneul ieşean îl administrează. Nu concepeam ca magnitudinea evenimentelor planificate să fie clintite de ceva sau de cineva, întrucât suntem o echipă luptătoare pentru care ‘nimic nu este imposibil’. Ei bine, pandemia cauzată de virusul SARS-CoV-2 ne-a arătat cât suntem de vremelnici de fapt, motiv pentru care a trebuit să găsim în noi resursele pentru a fi puternici, inventivi, creativi, dar pragmatici, totodată, în deciziile strategice pe care a trebuit să le luăm într-un timp foarte scurt”, a spus managerul Ateneului Naţional din Iaşi.

Potrivit acestuia, în 2020, Ateneul ieşean a fost afectat atât financiar, cât şi administrativ, la nivel interinstituţional, dar impactul a fost foarte dur la nivel psihologic, pentru fiecare dintre membrii echipei.

 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

 

„Am făcut, însă, o celulă de criză şi ne-am repliat repede, zicem noi. Având un respect şi o preţuire enormă pentru resursele umane pe care le avem zi de zi în Ateneu, ne-am organizat astfel încât toţi să fie implicaţi în proiecte care puteau fi realizate (conform prevederilor existente privind organizarea evenimentelor cu şi pentru public), în online, outdoor sau în interior. În 2020 am reuşit, astfel, să oferim publicului premiere de teatru atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, concerte de muzică, festivaluri de anvergură (printre care amintim Serile Filmului Românesc – ediţia a XI-a), proiecte inedite, am inaugurat noi spaţii expoziţionale şi le-am promovat pe cele existente deja, am fost singura instituţie din Iaşi care a fost deschisă publicului în cadrul proiectului naţional Noaptea Muzeelor 2020, respectând toate prevederile legale existente. În concluzie, a fost un an interesant, încheiat cu bine, cu rezultate nesperat de frumoase, chiar şi în condiţiile grele cu care ne-am confruntat”, a afirmat Andrei Apreotesei.

De creativitate şi inventivitate a trebuit să dea dovadă şi echipa media a Ateneului Naţional din Iaşi, pentru a putea promova toate evenimentele programate şi pentru a păstra imaginea instituţiei vie în memoria comunităţii, ne-a dezvăluit acesta.

”Am simţit, însă, că putem identifica soluţii pentru a rămâne alături de spectatorii şi telespectatorii pe care în decursul ultimilor ani i-am fidelizat, realizând proiecte şi acţiuni culturale dintre cele mai diverse. (…) Proiecte pe care aveam în vedere să le realizăm au rămas în stand-by, aşteptând momentul potrivit pentru ca ele să se materializeze. Acestea sunt doar câteva dintre problemele cu care ne-am confruntat, la care bineînţeles că s-a adăugat şi teama publicului de a participa la orice fel de eveniment public. Nu puţine au fost provocările cu care ne-am confruntat, pe plan intern, local, interinstituţional, naţional şi internaţional. Când ieşi, însă, din zona de confort, abia atunci poţi să îţi depăşeşti limitele şi să te reinventezi. Îţi dai, real, un restart”, a mai spus Andrei Apreotesei.

Acele manifestări care au putut fi realizate au fost o gură de oxigen, au ţinut publicul aproape şi ne-au redat nouă, celor care ne desfăşurăm activitatea în această instituţie, credinţa că putem depăşi aceste vremuri – a mărturisit directorul Ateneului ieşean.

„Nu a fost atât de dificil, pe cât a fost să închidem complet activitatea instituţiei. Ne-am adaptat la tot ceea ce au impus organele abilitate în acest sens, bucurându-ne că putem să ne îndeplinim misiunea şi să ne atingem scopul de instituţie publică de cultură. Incertitudinea şi stresul cauzate de impredictibilitatea evoluţiei pandemiei ne-au afectat într-o mare măsură, pentru că toate evenimentele, fie ele de teatru, muzică sau cinema, necesită un timp minim pentru a fi pregătite şi oferite publicului. Toate durează, pentru că şi calitatea produselor culturale oferite ne dorim să fie la cele mai înalte standarde. Cu toate acestea, acele manifestări care au putut fi realizate au fost o gură de oxigen, au ţinut publicul aproape şi ne-au redat nouă, celor care ne desfăşurăm activitatea în această instituţie, credinţa că putem depăşi aceste vremuri. La finalul anului 2020 am primit cu mult entuziasm vestea că putem deschide din ianuarie 2021, chiar dacă la capacitate de 30%, astfel încât lucrăm cu toată dedicarea pentru a pregăti reîntâlnirea cu publicul ieşean”, a subliniat el.

În opinia sa, arta, cultura online nu reprezintă o soluţie pe termen lung, motiv pentru care artiştii Ateneului ieşean s-au bucurat atunci când au primit acordul de a reveni pe scenă, chiar şi într-o sală cu puţini spectatori.

„Mulţi dintre actorii care activează nu doar la nivelul instituţiei noastre, dar şi în cadrul altora de la nivel naţional şi internaţional au semnalat faptul că a-i priva pe oameni de cultură, de artă înseamnă o ‘îmbolnăvire’ a sufletului şi, că, mai ales în aceste condiţii, oamenii ar trebui să îşi găsească un refugiu în aceste domenii. Este greu să joci o premieră de teatru, la care ai muncit câteva luni, în faţa unei săli goale şi a unei camere de filmat. Live-streaming-ul, chiar dacă a reprezentat o alternativă, nu a putut oferi energia şi vibraţia cu care artiştii sunt obişnuiţi să se încarce de la public. Credem, însă, că online-ul nu poate fi o soluţie pe termen lung, ci ar trebui privit ca o alternativă pe termen scurt, altfel s-ar pierde mult din specificul artelor spectacolului”, consideră Andrei Apreotesei.

Interesant este că, ne dezvăluie el, cel mai greu moment din 2020 a avut loc în aceeaşi perioadă cu cele emoţionante. Probabil, cumva, pentru a contrabalansa cu momentul de încercare şi pentru a „îndulci” o realitate pe care cu greutate am acceptat-o, continuă managerul Ateneului.

„Cu certitudine, cel mai greu moment a fost vestea închiderii activităţii Ateneului ieşean, pe care am primit-o în luna martie a anului 2020. Cât despre momentele emoţionante, ele fost două şi se datorează celor două distincţii primite de instituţia pe care o reprezint. În martie 2020, am primit ‘Medalia Regală pentru Loialitate’, iar în aprilie 2020, preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul ‘Meritul Cultural’ în grad de Mare Ofiţer, Categoria F – ‘Promovarea culturii’, Ateneului Naţional din Iaşi”, a amintit Apreotesei.

Pentru 2021, artiştii Ateneului Naţional din Iaşi nu îşi doresc prea mult. Doar să li se permită să funcţioneze fie cu 50% sau 30% din capacitatea Sălii Mari de Spectacole ”Radu Beligan”, dacă cu 100% nu va fi posibil.

„Plecăm la drum cu noi obiective prin care dorim să promovăm toate domeniile care se regăsesc în cadrul Ateneului Naţional din Iaşi: teatru (trupa instituţiei, trupe independente cu care colaborăm), cinematografie (Cinema Ateneu care funcţionează în cadrul instituţiei – primul cinematograf de stat redeschis după 1989 şi membru al reţelei Europa Cinemas), muzică (Corul Marii Uniri, Corul de Copii al Municipiului Iaşi, Ansamblul Doina Moldovei, Orchestra de Tineret a Iaşiului), arte vizuale (6 spaţii expoziţionale: Galeria Regală, Mica Galerie de Artă, Sala Galerii, Galeria Veche, Mica Pinacotecă din Jassy, Salonul Marilor Români), activităţi muzeale (Muzeul Ateneului), educaţie şi recreere (cursuri, ateliere, conferinţe). Pentru prima lună a anului 2021 echipa Ateneului Naţional din Iaşi a pregătit peste 40 de evenimente şi aşteaptă cu mult drag publicul iubitor de cultură, la spectacole de teatru, concerte corale şi proiecţii de film, atât pentru cei mari, cât şi pentru copii. Mai ales în aceste timpuri, trebuie să fim uniţi, uniţi prin cultură, de ce nu? Ne dorim un an 2021 în care să fim mai buni, mai deschişi sufleteşte şi mental, mai uniţi, şi aşteptăm cu drag şi dor publicul iubitor de cultură şi artă la Ateneul Naţional din Iaşi”, a fost mesajul lui Andrei Apreotesei. AGERPRES/(A – autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

* Scena – în pandemie/Mihaela Rus (Teatrul ‘Toma Caragiu’ Ploieşti): 2020 – un atelier de emoţii noi pentru actori 

 

* Scena – în pandemie/Constantin Chiriac (Teatrul ‘Radu Stanca’ Sibiu): Actorii noştri au învăţat ce înseamnă arta de a dărui 

 

* Scena – în pandemie/Sălaj: Festivalul ‘Curtea artiştilor’ îşi diversifică spectacolele; Organizator: Avem în vedere artiştii independenţi 

 

* VIDEO Scena – în pandemie/Directorul Teatrului Dramatic Galaţi: După un an năucitor, privim 2021 cu ceva mai mult optimism

 

* Scena – în pandemie/ Oltiţa Cîntec (Teatrul ‘Luceafărul’ Iaşi): Pentru arta teatrală, 2020 a însemnat reinventare 

 

* Scena – în pandemie/Ada Hausvater (TNTm): ‘Teatrul trăieşte!’ – mesajul cel mai important pe care am vrut să îl transmitem 

 

* Scena – în pandemie/Directorul Teatrului ‘Eminescu’ Botoşani: Imposibilitatea de a juca pentru români în Republica Moldova şi Ucraina – principala ‘suferinţă’ 

 

* Scena – în pandemie/Cristian Rudic (ONRT): Opera se bazează pe apropiere socială; emoţia artistului se combină cu cea a publicului

 

 
sursa: Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Peste 60% dintre români consideră proastă decizia CCR de a anula turul întâi al alegerilor prezidențiale – sondaj o consideră

Published

on

Un sondaj al IRES dat, sâmbătă, publicității, la finalul anului 2024, arată că politicienii rămân pe ultimul loc în topul categoriilor profesionale în care românii au încredere, iar 35% cred că decizia CCR de anulare a…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Fostul deputat USR de Cluj, Viorel Băltărețu: Vom putea circula pe Drumul Expres Cluj-Dej în 6-7 ani

Published

on

Fostul deputat USR de Cluj, Viorel Băltărețu, a estimat în cât timp se va putea circula pe Drumul Expres Cluj-Dej al cărui contract pentru studiul de fezabilitate a fost semnat de CNAIR după după 20 de ani de promisiuni.

Cluj24

Continue Reading

Alba

Un tânăr de 21 de ani din Vințu de Jos a încercat să distrugă mașina mamei sale. A fost prins în acțiune de polițiști și reținut

Published

on

Polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 21 de ani, acuzat de distrugere.

Potrivit acestora, în după-amiaza zilei de 27 decembrie 2024, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat un tânăr care, cu un obiect contondent, distrugea un autoturism.

Acest a…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Vortexul Polar aduce înghețul peste emisfera nordică, în prima jumătate din ianuarie

Published

on

Vortexul Polar aduce înghețul peste emisfera nordică: Schimbările de presiune pe scară largă în emisfera nordică și mișcarea în Vortexul Polar vor crea un model meteorologic care va aduce aer rece, cel puțin în prima jumătate a lunii ianuarie.

Meteorologii europeni consideră că perioada de la sfârșitul anului acesta, mai caldă decât media normală, va fi  urmată de un contrast mare de temperaturi, pe măsură ce…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading