Alba
Școlile și grădinițele s-ar putea redeschide cu prezență fizică doar sub pragul de 6 la mie, rata de infectare la nivel național
Școlile și grădinițele ar urma să se redeschidă cu prezență fizică doar dacă rata de infectare la nivel național va scădea sub pragul de 6 la mie, potrivit programului de guvernare al cabinetului Ciucă.
Potrivit documentului citat, „în situația în care incidența cumulată la 14 zile la nivel național este mai mare de 3 și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, se vor adopta măsuri de relaxare ce vor permite reluarea unor activități și creșterea numărului de participanți la acestea, astfel:
a) Reluarea activităților care impun prezența fizică în unitățile de învățământ și desfășurarea acestora în conformitate cu scenariile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și ministrului sănătății”.
Sâmbătă, media ratei de infectare la nivel național era, pentru ultimele 14 zile, de 10,07 cazuri la mia de locuitori, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Tradiții și obiceiuri de Ignat 2025: superstiții românești legate de sărbătoarea din 20 decembrie. Ce nu ar fi bine să faci
Tradiții și obiceiuri de Ignat 2025: Sărbătoarea Ignatului, marcată pe 20 decembrie este legată de practica tradițională de sacrificare a animalelor. Acest obicei se leagă de pomenirea vieții de jertfă a Sfântului Ignatie și reprezintă o formă de caritate și ajutor pentru cei sărmani.
În această zi mulţi români, mai ales din mediul rural, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun.
Ignatul cade întotdeauna în plin…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
PROGRAM magazine de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026 în Alba: Kaufland, Lidl, Profi, Penny, Selgros, Carrefour, mall-uri
PROGRAM magazine în minivacanțele de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026 Majoritatea magazinelor au program special în perioada sărbătorilor de iarnă.
Cei care doresc să cumpere alimente sau cadouri în această perioadă au la dispoziție mai multe supermarketuri și complexuri comerciale la Alba Iulia.
Program KAUFLAND Alba Iulia de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026
Calea Moților 120
Luni și marți, 22-23 decembrie:…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO Târgul de Crăciun Aiud: atmosferă spectaculoasă în centrul municipiului. Petrecere în aer liber
Târgul de Crăciun Aiud: mai sunt câteva zile până evenimentele de sărbători organizate de primărie se încheie. Sunt momente speciale în preajma sărbătorilor de iarnă, în centrul municipiului Aiud.
Imagini spectaculoase cu distracția de seară au fost postate pe rețelele de socializare.
La Târgul de Crăciun, vineri seara este petrecere în aer liber cu DJ Răzvan.
Patinoarul este deschis până duminică, 21…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Revelion în costum de baie, la Băile Sărate din Ocna Mureș. Care este meniul și cât costă un bilet. PROGRAMUL de sărbători
Revelion în costum de baie, la Băile Sărate din Ocna Mureș. Complexul Băile Sărate din Ocna Mureș organizează și în acest an o petrecere de Revelion pentru cei care doresc să înceapă noul an într-un mod inedit.
Costul pentru noaptea de 31 decembrie petrecută într-o ținută confortabilă, în jurul piscinelor interioare ale complexului, este de 570 de lei de persoană.
Meniul va include antreuri bufet, gustare…
Citește mai mult pe Alba24.ro

