Connect with us

Alba

Se anunță vreme rea până luni după-amiază. Polițiștii din Alba vin cu recomandări pentru șoferi

Publicat


În contextul înrăutățirii condițiilor meteorologice în perioada duminică 23 ianuarie, ora 10:00 – luni, 24 ianuarie, ora 17:00, conform ANM, pentru siguranța traficului rutier, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a transmis mai multe recomandări șoferilor. 

Astfel, polițiștii recomandă conducătorilor auto:

Citește și Atenționare COD GALBEN de viscol și ninsori în zona montană din Alba și în alte județe din țară, până luni dimineața

– să reducă viteza de deplasare mai ales în apropierea trecerilor pentru pietoni, iar în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, să circule cu o viteză de maxim 30 km/h în localităţi şi 50 km/h în afara acestora;

– să aibă autovehiculul echipat cu pneuri corespunzătoare;

– înainte de a pleca la drum, să verifice dacă ştergătoarele de parbriz şi sistemul de climatizare sunt funcţionabile;

– să-şi asigure o bună vizibilitate curăţând parbrizul, luneta şi geamurile laterale;

– să folosească sistemul de iluminare-semnalizare pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic, precum şi pe cel de dezaburire;

– să păstreze în mers o distanţă suficient de mare pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;

–…

Vezi mai mult pe Alba24


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

ANOFM organizează 150 de cursuri de formare profesională, în aprilie. Calificări disponibile în Alba și în țară

Publicat

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza în luna aprilie, 150 programe de formare profesională.

Vor avea acces 2.229 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite.

În Alba, vor fi organizate cursuri pentru trei calificări.

Calificări disponibile în țară

Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum:

  • ajutor…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Bărbat din Alba Iulia, cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic, la Aiud. Ce au descoperit polițiștii

Publicat

Un bărbat din Alba Iulia s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic, la Aiud. Conducea un autoturism, pe strada Transilvaniei din municipiu.

Potrivit IPJ Alba, marți, 26 martie, în jurul orei 17.00, polițiștii rutieri din Aiud au depistat un bărbat de 45 de ani, din municipiul Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Transilvaniei din municipiul Aiud.

Acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

VIDEO: Primăria Alba Iulia vrea să facă un PASAJ SUBTERAN, în zona OMV-Kaufland. Soluția pentru traficul infernal dinspre Micești

Publicat

Primăria Alba Iulia vrea să construiască un pasaj subteran care să treacă pe sub intersecția dintre Calea Moților și bulevardele Revoluției și Republicii, în zona stadion, benzinăria OMV. 

Pe scurt aceasta ar fi soluția la traficul infernal care se desfășoară zilnic, dinspre Micești. Ideea unui pasaj subteran în zona respectivă a fost discutată în interiorul primăriei încă de la jumătatea anului 2022. 

Iar în 2023, a…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

FOTO-VIDEO: Fosta sală de sport 1 Mai din centrul municipiului Alba Iulia va fi demolată. Se va amenaja parcare

Publicat

Fosta sală de sport 1 Mai din centrul municipiului Alba Iulia va fi demolată. În zonă vor fi amenajate noi locuri de parcare.

Și fosta centrală termică va fi desființată, tot cu același scop, cele două clădiri fiind în apropiere.

Reporterii Alba24 au fost la fața locului. Din imagini se poate observa starea de deteriorare a imobilelor.

Planurile administrației locale au fost făcute publice miercuri, de către viceprimarul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe