Cluj
Se redeschid şcolile! Data anunţată de preşedintele Klaus Iohannis. Ce fac studenţii
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că, din 8 februarie, majoritatea şcolilor se vor redeschide.
‘Din 8 februarie, când începe semestrul II, majoritatea şcolilor se vor redeschide, asta în condiţiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel ca în ultimele săptămâni’, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.
Preşedintele Iohannis a avut o şedinţă de lucru cu premierul Florin Cîţu, cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi cu directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, dr. Adriana Pistol.
Pe de altă parte, decizia de a readuce studenţii la cursuri, fizic, aparţine fiecărei universităţi în parte, a afirmat, joi, preşedintele Klaus Iohannis.
‘Având în vedere că fiecare universitate are specificul ei, decizia va fi luată la nivelul fiecărei universităţi, având în vedere autonomia universitară, însă, evident, dumnealor sunt liberi să se alinieze la scenariul după care funcţionează şi preuniversitarul’, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni. AGERPRES
CLUJUL…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea…
Citește mai mult pe Cluj24
Un clujean care a fost dat în urmărire de autorităţile din Cehia, a fost prins de poliţişti, luni, în urma unui control în trafic desfăşurat în municipiul…
Citește mai mult pe Cluj24
Angajații din cinci primării din județul Cluj intră, marți, timp de două ore, într-o grevă de avertisment, nemulțumiți de măsurile luate de Guvernul Boolojan în…
Citește mai mult pe Cluj24
Românii sunt pe primul loc în Europa de Sud-Est cu cele mai multe comenzi de pizza în 2025, iar un clujean a comandat cele mai multe pizza în cursul anului trecut.
…
Citește mai mult pe Cluj24
