Connect with us

Alba

Se redeschide Domeniul Schiabil Transalpina. Detalii despre pârtiile în care statul a învestit 35 de milioane de euro

Published

on



Pârtiile de pe Domeniul Schiabil Transalpina ar putea fi deschise din acest weekend. Reprezentanții firmei care administrează locația spun că sunt 99% șanse să fie deschise de sâmbătă.

”S-au efectuat toate verificările necesare privind reautorizarea instalațiilor (…), au fost terminate reviziile mecanice și eliberate procesele verbale de revizie, a fost încheiat contractul cu serviciul de Ambulanță și am înaintat documentația la CNCIR privind reautorizarea instalațiilor.

(…) sigur săptămâna viitoare se va face ISCIR-izarea.

Depindem foarte mult de CNCIR Pitești și din prisma asta nu am vehiculat o dată certă, dar 99% weekend-ul viitor (29-31 ianuarie n.r.) schiem la Transalpina”, au postat, sâmbătă, de Facebook, reprezentanții Domeniului Schiabil Transalpina – Voineasa.

Vezi HARTA PÂRTIILOR de SCHI din județul ALBA și împrejurimi. Variantele de distracție pe schiuri cu tarife, program și acces

Vor fi deschise pârtiile de pe tronsonul telegondola și cele din zona teleschiului. Nu vor funcționa pârtiile din tronsonul telegondola 2 și telescaun și nici apre-ski-ul. Va fi însă o zonă cu mâncare fast-food în zona pârtiei, potrivit oradesibiu.ro.

Reprezentanții locației actualizează încă prețurile și…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Zeci de firme din județ, verificate de ITM Alba. Ore suplimentare neplătite și concedii legale neacordate, printre nereguli

Published

on

Inspectorii ITM din Alba au aplicat 42 de sancțiuni în urma controalelor la zeci de firme din județ. Printre deficiențe se numără și munca în zilele libere, fără bani în plus. 

Astfel, în perioada 2-6 februarie 2026, inspectorii de muncă au verificat 60 de angajatori din Alba, cu un total de 889 de angajați. 

În urma controalelor în domeniul relațiilor de muncă, au fost identificate 111 deficiențe și au fost…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Furnizarea apei potabile, întreruptă temporar pe o porțiune a străzii Calea Moților din Alba Iulia. Precizările Apa CTTA

Published

on

Apa CTTA – Sucursala Alba Iulia a anunțat luni dimineața întreruperea furnizării apei potabile pe strada Calea Moților din municipiul Alba Iulia din cauza unei avarii la sistemul de alimentare.

Este vorba despre tronsonul cuprins între strada Detunata și strada Alessandria, iar reluarea furnizării cu apă este estimată pentru ora 16:00.

La reluarea alimentării cu apă pot apărea depășiri ale parametrilor turbiditate….

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Noile măsuri privind plata concediilor medicale, explicate de ministrul Sănătății. Cât plătește anual statul pe concedii invetate

Published

on

Noile măsuri privind plata concediilor medicale, explicate de ministrul Sănătății. Alexandru Rogobete a oferit explicații privind decizia controversată de a elimina plata primei zile de concediu medical, de la 1 februarie. Potrivit ministrului, măsura a fost necesară pentru a limita abuzurile din sistem.

Alexandru Rogobete a precizat că, potrivit analizelor realizate la nivelul Ministerului Sănătății, există „câteva…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Detaliile care transformă un gest simplu într-un cadou memorabil (P)

Published

on

Există momente în care un dar nu este doar un obiect, ci o declarație subtilă, un fel de a spune cuiva că l-ai ascultat, că ai observat un detaliu și că ai vrut să păstrezi acel detaliu în formă tangibilă. De aceea, tot mai mulți oameni se îndreaptă spre cadouri personalizate, care reușesc să surprindă prin emoția pe care o transmit.

Fiecare alegere devine o formă de atenție, o modalitate de a crea o conexiune mai…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading