Connect with us

Alba

Sebeș: Au început lucrările pentru construirea creșei și grădiniței din cartierul Valea Frumoasei

Publicat



Primăria Sebeș anunță că au început lucrările de construire a creșei și grădiniței din cartierul Valea Frumoasei.

Termenul de finalizare este de 12 luni.

Lucrările la obiectivul de investiții „Transformare clădiri, centrală termică şi depozit de cărbune, în Creşă şi Grădiniţă, Valea Frumoasei, Municipiul Sebeş” au început vineri, 10 septembrie.

În vederea realizării acestui proiect, Primăria Municipiului Sebeș a obținut o finanțare nerambursabilă de 2,5 milioane lei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Contribuția de la bugetul local este de circa 6 milioane lei.

Spații noi pentru 66 de copii

Suprafața construită va fi de 468 mp, iar cea desfășurată de 936 mp.

Regimul de înălțime al construcției este parter plus etaj.

Creșa, în care vor putea fi primiți 21 de copii, respectiv 3 grupe, va fi situată la parterul clădirii, iar grădiniţa cu program prelungit se va regăsi la etajul clădirii, fiind destinată unui număr de 45 copii (alte 3 grupe).

La fiecare nivel vor fi amenajate săli de clasă, dormitoare, spaţii de joacă şi de servire a mesei, spaţii pentru asistenţă medicală, spaţii tehnico-gospodăreşti și administrative, spații pentru…

Vezi mai mult pe Alba24


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Sfinții Constantin și Elena. Semnificații ale sărbătorii, tradiții, superstiții. Ce nu ar trebui să faci pe 21 mai 2024

Publicat

Sfinții Constantin și Elena. Pe 21 mai, Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena.

Sfântul Constantin cel Mare este primul împarat roman creștin.

S-a născut la 27 februarie 272, în cetatea Naissus...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Comunicat: Drepturile editorilor de publicații de presă din România vor fi reprezentate de Asociația AGDE

Publicat

Presa din România s-a unit pentru a controla utilizarea propriului conţinut online şi pentru a preveni utilizarea necorespunzătoare a acestuia.

Această organizaţie gestionează drepturile conexe drepturilor de autor ce aparţin editorilor publicaţiilor de presă și reprezintă editorii români în fața marilor platforme online.

Scopul organismului de gestiune colectivă este apărarea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Parc cu teren de sport și loc de joacă pe 6000 mp, într-un cartier din Alba Iulia. Cât este investiția aprobată în Consiliul Local

Publicat

Într-un cartier din Alba Iulia va fi amenajat parc cu teren de sport și loc de joacă, pe un teren cu suprafață de 6000 mp. Consilierii locali au aprobat luni datele investiției.

Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 3.301.801,39 lei din care construcţii-montaj 2.818.022,36 lei (inclusiv TVA). Finanțarea va fi din bugetul local.

Perioada de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2024. Idei de urări și felicitări frumoase pe care le poți trimite celor dragi, în 21 mai

Publicat

MESAJE, URĂRI, FELICITĂRI, SMS 2024 de Sfinţii Constantin şi Elena. Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc, pe 21 mai, onomastica.

Numele Constantin este de origine latină şi vine de la constans, constantis („constant”, „ferm”).

Elena – străvechiul nume Helene este...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe