Eveniment
Senat/Comisia juridică: Bodog va fi audiat pe 19 aprilie, în cazul cererii DNA pentru începerea urmăririi penale
Senatorul Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii, va fi audiat, pe 19 aprilie, în Comisia juridică, în cadrul procedurii derulate ca urmare a solicitării DNA adresate Senatului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale în cazul acestui parlamentar, a afirmat luni preşedintele comisiei, Iulia Scântei.
Comisia juridică a Senatului a stabilit luni calendarul pentru derularea procedurii regulamentare în cazul solicitării DNA adresate Senatului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale faţă de Florian Bodog.
Dosarul va putea fi studiat în sala Comisiei juridice, în această săptămână, de senatorii jurişti, de senatorul Bodog, iar raportul cu propunerea privind urmărirea penală va fi dat de Comisie pe 20 aprilie.
„Biroul permanent va aproba raportul Comisiei juridice şi va stabili, în cinci zile, exercitarea votului de către plenul Senatului asupra propunerii pe care o vom înainta în baza raportului”, a afirmat, luni, senatorul PNL Iulia Scântei.
Biroul permanent a acordat pentru luni, 12 aprilie, Comisiei juridice, termen pentru o evaluare preliminară şi stabilirea unui program al acestei solicitări a DNA în cazul Bodog.
Procurorii DNA solicită Senatului încuviinţarea urmăririi penale a lui Florian Bodog, pe care îl acuză că atunci când a deţinut poziţia de ministru ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.
În 2019, senatorii au respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog, ulterior procurorii obţinând date privind comiterea de către acesta a altor patru infracţiuni: fals în înscrisuri şi abuz în serviciu. AGERPRES/(A, AS – autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Ce este „Spiderman”, noul tip de atac phishing. DNSC: „Infractorii pot copia perfect site-urile băncilor”
Un nou tip de atac cibernetic, denumit „Spiderman”, este utilizat de infractori pentru a copia aproape perfect site-urile a zeci de bănci și platforme financiare…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Fostul procuror general Augustin Lazăr, despre criza din sistemul de justiție. Ministerul Public trebuie să clarifice suspiciunile
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, profesor universitar la Alba Iulia, reacționează în urma documentarului Recorder ”Justiția capturată”. Acesta analizează situația sistemului de justiție și atrage atenția asupra responsabilității unor instituții importante.
În opinia sa, Justiția este un pilon esențial al statului, este ”sistemul imunitar al statului”. În lipsa sa, ”se instalează…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cât va costa intrarea la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia sau descărcarea de sarcină arheologică în anul 2026. Tarifele
Consiliul Județean Alba aprobă taxe și tarife percepute de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în anul 2026.
Muzeul Național al Unirii a propus majorarea unor tarife, astfel:
- Tarif arheologie – descărcare sarcină arheologică: de la 75 lei/oră în 2025 la 80 lei/oră în 2026
- Tarif arheologie -lucrări cercetare arheologică preventivă în cadrul proiectelor de infrastructură de transport de interes național: de la 90…
Citește mai mult pe Alba24.ro



