Alba
Senatorul PSD de Alba, Călin Matieș, în proces cu Poliția. Contestă o filmare care îl arată cum a trecut pe roșu cu mașina
Senatorul PSD de Alba, Călin Gheorghe Matieș, se judecă cu Inspectoratul Județean de Poliție Alba, pentru anularea unei amenzi pe care acesta a primit-o în perioada în care nu era încă senator.
Mai exact, acesta a fost amendat cu 580 de lei, iar permisul i-a fost suspendat pentru 30 de zile, după ce în dimineața zilei de 6 octombrie 2020, ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului aflat în zona Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa” din Alba Iulia.
Matieș a contestat amenda primită și un prim proces s-a desfășurat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia.
Deși acesta susține că nu ar fi trecut pe roșu, polițiștii au o filmare, pe care au prezentant-o în fața instanței, filmare care demonstrează contrariul.
Potrivit motivării instanței, acesta susține că după ce a fost oprit de poliție ”a comunicat agentului de politie ca este o persoana atentă la trafic și, are convingerea că la momentul în care a fost în zona semaforului culoarea acestuia nu era nicidecum cea roșie, așa cum agentul susține și, prin urmare, nu era obligat să oprească.
Cu toate acestea, fără a tine seama de cele relatate și de adevărata stare de fapt, agentul constatator B.A. a încheiat, în mod abuziv procesul-verbal de contravenție (…)”, se arată în documentul citat.
Ce au spus reprezentanții IPJ Alba în timpul…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Cum va fi vremea de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026. Prognoza meteo pe patru săptămâni, până în 5 ianuarie
Cum va fi vremea de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026. Temperaturile vor fi mai mari decât cele obișnuite pentru sezonul rece, în următoarele două săptămâni. Vremea se mai răcește în apropierea sărbătorilor de iarnă, însă maximele vor fi tot mai ridicate față de cele normale. Sunt anunțate și perioade cu ninsori, în a doua parte a lunii decembrie.
Până în 17 decembrie, vor fi până la 9-10 grade în majoritatea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Sâmbătă, 6 decembrie: Târgul Căciulilor la Blaj, eveniment tradițional vechi de peste 200 de ani, de Moș Nicolae
Sâmbătă, 6 decembrie: Târgul Căciulilor la Blaj. Sute de comercianți și mii de vizitatori vor participa, și în acest an, la tradiționalul „Târg al căciulilor”, care va avea loc sâmbătă, 6 decembrie, la Blaj, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Nicolae. Tarabele comercianților vor împânzi Bulevardul Republicii și străzile adiacente, iar circulația rutieră va fi restricționată în zonă, începând de vineri, de la…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Idei de cadouri de Moș Nicolae pentru copii și adulți: jucării, dulciuri, haine și decorațiuni pentru casă
Idei de cadouri de Moș Nicolae. Luna decembrie este cu siguranță considerată luna cadourilor, iar cei mici așteaptă cu nerăbdare să primească răsplata pentru un an în care au fost cuminți.
Totuși, Moșul nu aduce cadouri doar copiilor, ci și adulții se regăsesc pe listă.
Mai sunt doar…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Lustruiți ghetuțele! În noaptea asta vine Moș Nicolae: tradiții și obiceiuri în seara de 5 decembrie
Lustruiți ghetuțele, în noaptea asta vine Moș Nicolae. Acesta aduce bucurii copiilor și celor dragi în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Ghetuțele sunt umplute cu cadouri, iar cei care nu au fost cuminți ar putea găsi în dar nuielușe.
Tradiția serii de ajun îi face pe cei mici să-și spele și să-și lustruiească pantofii, cizmele sau ghetele, așteptând cu emoție vizita Moșului.
Citește și MESAJE de SFÂNTUL…
Citește mai mult pe Alba24.ro


