Connect with us

Eveniment

Serviciul Stare Civilă extinde programările online pentru înregistrarea nou-născuților

Published

on



În contextul pandemiei COVID, cetățenii s-au prezentat cu întârziere la ghișee pentru înregistrarea nou-născuților, depășind termenul legal de 30 de zile calendaristice. Astfel, s-a produs un decalaj în activitatea Serviciului Stare Civilă, crescând numărul de înregistrări tardive ale nou-născuților.

Pentru a evita aglomerația și pentru ca cetățenii să poată înregistra nou-născuții la termen, Serviciul Stare Civilă a extins începând din 21.01.2021 calendarul de programare online a nou-născuților. Dacă până acum se puteau realiza pe programul de pe sibiu.ro un număr de 48 de programări online pe săptămână, de la data menționată se vor putea realiza 84 de programări pe săptămână.

Calendarul pentru programări online se prelungește după cum urmează:
 luni-miercuri, între orele 9-12
 joi între orele 11-14
 vineri între orele 9-11.
Serviciul Stare Civilă va menține și înregistrarea nașterilor în sistem clasic, cu prezentarea directă la ghișeu fără o programare online, programul restrângându-se la următoarele perioade:
 luni-miercuri, între orele 12:00-13:30
 joi, între orele – 14:00-15:30.

Această decizie a fost motivată și de faptul că s-a constatat că marea majoritate a sibienilor (aproximativ 80%) aleg să se programeze online și foarte puțini se prezintă direct la ghișeu, fără programare.
Având în vedere măsurile descrise mai sus pentru eficientizarea activității, Serviciul Stare Civilă subliniază importanța respectării termenului legal de înregistrare a nașterilor – 30 de zile. În caz contrar, dacă se depășește acest termen, înregistrarea nașterii se va realiza printr-o procedură administrativă mai complexă, ce presupune un termen mai lung de soluționare a cererii, necesitând avizul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sibiu și aprobarea Primarului Municipiului Sibiu.

Câteva date despre natalitatea în Sibiu în ultimii ani:

AN Număr de nașteri înregistrate de

Serviciul Stare Civilă

2017 4.034
2018 4.177
2019 4.198
2020 3.777

sursa: Ora de Sibiu


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Vremea până în 22 februarie. Alternanțe de frig și cald. Prognoza meteo în Transilvania și în celelalte regiuni din țară

Published

on

Vremea până în 22 februarie. Vor fi două săptămâni cu variații mari de temperatură. Vor fi alternanțe de perioade mai reci cu altele mai calde. Meteorologii anunță și precipitații sub formă de ploi sau ninsori.

Vremea va fi schimbătoare, cu diferențe de temperaturi maxime de la 5-6 grade la 10-12 grade sau chiar 15 grade în vest. Variațiile se vor înregistra la interval de o zi sau câteva zile.

După perioada mai…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO Parcul de Nord din Alba Iulia: O nouă licitație pentru amenajarea acestuia, lansată de Primărie. Cum va arăta zona

Published

on

Parcul de Nord din Alba Iulia. Primăria Alba Iulia a lansat luni, 9 februarie, în platforma SEAP, a doua licitație pentru execuția lucrărilor de amenajare a Parcului de Nord, în zona cartierelor Micești și Orizont. 

Valoarea totală estimată a contractului este de 16.643.590,76 de lei, fără TVA. Investiția este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027. 

Potrivit documentației, termenul de execuție a…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile

Published

on

Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.

Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).

Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Trafic de minori și de persoane. Prostituate aduse la Cluj. Cinci persoane reținute

Published

on






Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading