Eveniment
Sibiu: Construcţia singurului hotel de gheaţă este incertă din cauza pandemiei şi încălzirii globale
Construcţia în această iarnă a hotelului de gheaţă, care a fost ridicat în anii trecuţi la peste 2.000 de metri altitudine, la Bâlea Lac, este incertă, din cauza încălzirii globale şi a pandemiei de COVID-19, au anunţat iniţiatorii acestui proiect.
„Pandemia mondială provocată de Covid – 19, precum şi schimbările climatice, tot mai serioase în ultimii ani, au creat mari probleme celor ce se ocupă de Proiectul de Marketing Turistic ‘Hotel of Ice Bâlea Lac’. Având în vedere situaţia complicată, luând în considerare toate aspectele organizatorice şi logistice, reprezentanţii societăţii ce construieşte şi administrează Hotelul de Gheaţă din căldarea glaciară a lacului Bâlea au decis să amâne, cel puţin pentru moment, lucrările de edificare a celui de-al şaisprezecelea inedit hotel”, se arată într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.
O destinaţie turistică inedită pe harta Europei, hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac atrăgea în fiecare an sute de turişti din ţară, dar mai ales din străinătate.
Organizatorii acestui proiect spun că decizia privind începerea ridicării în acest sezon a hotelului de gheaţă va fi luată la începutul anului viitor, fiind posibil să se opteze pentru o construcţie de dimensiuni mai reduse.
„Cum se întâmplă peste tot în lume, şi la noi există foarte multe probleme cauzate de pandemie. Sunt multe reguli sanitare, foarte multe temeri, probleme logistice şi organizatorice destul de complexe. În plus, la fel ca şi în sezonul trecut, iarna nu mai este cum era în urmă cu 15 ani! Schimbările climatice sunt foarte vizibile la Bâlea Lac, la această oră stratul de zăpadă este destul de mic, gheaţa formată pe lacul Bâlea nu este deloc groasă, iar temperaturile înregistrate sunt destul de ridicate. Ca urmare, cel puţin pentru moment, am decis să nu începem lucrările la Hotelul de Gheaţă. Totuşi, pentru că turiştii români şi străini sună zilnic la biroul nostru şi ne întreabă de Hotelul de Gheaţă, luăm în considerare construirea obiectivului în cursul primelor zile ale anului viitor, dar decizia va fi luată doar peste câteva săptămâni. Cel mai probabil, dacă o să decidem că Hotelul de Gheaţă va fi construit, o să alegem un obiectiv cu o formă mai simplă, mai puţin complex, cu un număr mai mic de camere… Vom ţine seama de evoluţia pandemiei, de măsurile impuse de autorităţi, de condiţiile meteorologice, precum şi de alte aspecte ce ţin, în mod direct de administrarea şi implementarea proiectului”, a declarat iniţiatorul proiectului Hotel of Ice Bâlea Lac, Arnold Klingeis.
În primii 14 ani, construcţia Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac a început în primele zile ale lunii decembrie, iar turiştii începeau să fie cazaţi în camerele ineditului hotel în ajunul sărbătorii Crăciunului.
În sezonul 2019 – 2020, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, cu temperaturi foarte ridicate faţă de normalul acestei perioade, echipa proiectului a decis ca lucrările de construire a Hotelului de Gheaţă să fie amânate până în luna ianuarie. Ulterior acestei decizii, responsabilii proiectului au înlocuit hotelul cu ”Igloo Village”, o formă uşor adaptată a obiectivului, care ar putea fi construit şi în iarna aceasta.
Cel mai mare strat de zăpadă din România se înregistrează în prezent la Bâlea Lac, unde măsoară 61 de centimetri. AGERPRES / (AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Peste 5.000 de elevi din județul Cluj susțin luni simularea județeană a Bacalaureatului. Calendarul probelor
Începând de luni, 15 decembrie 2025, un număr de 5.067 de elevi din clasele a XII-a și a XIII-a din județul Cluj vor participa la simularea județeană a Examenului…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
FOTO: Sportivul Alexandru Dorobanțiu de la CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori
Pugilistul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Alexandru Dorobanțiu, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori, competiție desfășurată în perioada 8 – 12 decembrie 2025, la Târgu Mureș.
În vârstă de 23 de ani, Alexandru Dorobanțiu a concurat la categoria de greutate 85 de kilograme, fiind pregătit de antrenorul emerit Nicolae Paștiu.
„Este un rezultat bun, obținut prin muncă și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Comunicat finalizare proiect: ”Dotarea unităților de învățământ preuniversitar din orașul Teiuș”
Alba
AFIR: se pot depune cereri de finanțare pentru unități de procesare în domeniul agricol. Condiții și sume acordate
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că de luni, 15 decembrie, se pot depune cereri de finanțare pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate.
Este vorba despre produse, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată din Planul Strategic PAC 2023 – 2027…
Citește mai mult pe Alba24.ro




