Connect with us

Eveniment

Sibiu: Două femei rănite într-un accident produs din cauza neacordării de prioritate în intersecţie

Published

on



Două femei au fost transportate vineri, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, după ce au fost rănite într-un accident de circulaţie care s-a produs pe o stradă din municipiu, informează Poliţia.

„În municipiul Sibiu, un şofer în vârstă de 61 de ani, aflat la volanul unui autoturism condus pe strada Lutului pătrunde în intersecţia cu strada Ţiglari fără să acorde prioritate şi intră în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de către o tânără în vârstă de 27 de ani. O femeie în vârstă de 57 de ani, pasageră în primul autoturism şi conducătoarea autoturismului condus regulamentar, primesc îngrijiri medicale şi vor fi transportate la spital. Toţi cei implicaţi sunt sibieni. Traficul este îngreunat”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

Femeia de 27 de ani a suferit un traumatism la o mână, în timp ce femeia de 57 de ani a fost lovită la torace, potrivit celor de la Ambulanţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din Sibiu. AGERPRES / (AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Ritmul de topire a Ghețarului de la Scărișoara, cel mai accelerat din ultima sută de ani. Specialiști internaționali, în Apuseni

Published

on

Ritmul de topire a Ghețarului de la Scărișoara este cel mai accelerat din ultima sută de ani, transmit organizatorii unui eveniment desfășurat în zilele următoare în Apuseni, la care participă specialiști internaționali din mai multe țări europene și SUA. 

Institutul de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, organizează, în perioada 8-14 februarie 2026, cea de-a unsprezecea ediție a…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Un băiețel de 9 ani din Alba Iulia a căzut de la etajul doi al blocului în care locuiește. Poliția a deschis o anchetă

Published

on

Un băiețel de 9 ani din Alba Iulia a căzut de la etajul doi al blocului în care locuiește, situat pe strada Vasile Goldiș. Incidentul s-a produs miercuri, 4 februarie 2026.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați cu privire la faptul că un copil ar fi căzut de la etajul unui bloc aflat pe strada Vasile Alecsandri, din municipiul Alba Iulia.

Oamenii legii deplasați la fața locului au…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

U BT la un pas de victorie, dar a pierdut cu 104-114

Published

on






U-Banca Transilvania a fost la un pas de o victorie mare la Ierusalim, după ce a revenit de la -23 de puncte și a împins partida în prelungiri, însă Hapoel a…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

VIDEO: Ilie Bolojan a anunțat că închide măsurile de ajustare bugetară și începe să lucreze la măsuri de relansare economică

Published

on

Premierul Ilie Bolojan a susținut miercuri seară o conferință de presă în care a spus că Guvernul ”închide măsurile de ajustare bugetară și începe să lucreze la măsuri de relansare economică”. 

El a mai spus că recomandarea Ministerului Justiției e să angajze răspunderea Guvernului pentru reforma în administrație.

YouTube videoYouTube video

”La finalul unor măsuri de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading