Actualitate
Sibiu: Păltiniş este unul dintre puţinele locuri unde încă se schiază, în ciuda recordurilor de căldură
Andy Fazekas, acţionar la Arena Platoş Păltiniş şi multiplu campion naţional la snowboard, a declarat pentru AGERPRES că pârtiile din staţiunea Păltiniş sunt pline de schiori şi snowboarderi.
Chiar dacă ultimele 48 de ore au adus recorduri de căldură pentru luna februarie, acesta este unul dintre puţinele locuri din judeţul Sibiu unde se pot practica sporturile de iarnă.
„Ce a fost greu, am făcut atunci când a trebuit să fac zăpadă (artificială n.r.).
Căldura aceasta topeşte şi zăpada artificială, dar nu în ritmul în care topeşte zăpada naturală.
La noi se schiază, este plin sus.
Calitatea zăpezii nu este aceeaşi ca atunci când sunt minus 5 grade şi a nins proaspăt. (…)
Este o zăpadă un pic mai grea, care te încetineşte.
Mult mai prudent trebuie să fii atunci când este îngheţată zăpada sau e frig, aceasta este o zăpadă un pic mai grea, care te încetineşte.
Noi am promis să facem tot posibilul să menţinem pârtiile şi am reuşit în ciuda faptului că au trecut aproape două săptămâni jumătate cu temperaturi constante de peste zece grade şi în condiţiile în care foarte multe, majoritatea au închis”, a explicat Andy Fazekas.
Singura pârtie care este parţial impracticabilă de la Arena Platoş din Păltiniş este cea pentru săniuţe.
„O parte din zăpada de pe pârtia de jos s-a mai topit, dar partea de sus este încă practicabilă.
Lumea trebuie să urce un pic mai sus cu sania. Dar aşteptăm poimâine (miercuri n.r.) ceva ninsori, se răceşte şi pornim din nou tunurile ca să ne putem pregăti pentru al doilea vârf de sezon, care începe de pe 17 februarie”, a anunţat Andy Fazekas.
Arena Platoş Păltiniş este „un resort dedicat familiilor şi începătorilor”, potrivit site-ului de prezentare.
Luna februarie se dovedeşte a fi una mai caldă faţă de anii precedenţi, în judeţul Sibiu.
Atât căldura, dar şi lipsa de precipitaţii au dus la mai puţină zăpadă, în zonele de munte, Păltiniş şi Bâlea.
Cea mai vizibilă scădere a stratului de zăpadă faţă de anii precedenţi
Cea mai vizibilă scădere a stratului de zăpadă faţă de anii precedenţi se observă la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, unde luni acesta măsoară 1,16 metri, faţă de doi sau trei metri cât era în urmă cu mai mulţi ani.
Singura staţiune montană cu pârtii amenajate din judeţul Sibiu este Păltiniş, la 1.442 metri altitudine, în Munţii Cindrel, unde luni, stratul de zăpadă naturală are 15 centimetri.
În judeţul Sibiu a fost un weekend cu recorduri de temperatură în tot judeţul, iar noaptea de sâmbătă spre duminică a fost cea mai călduroasă noapte de februarie de când se fac măsurători, în localitatea Boiţa, a declarat luni, pentru AGERPRES, meteorologul Udo Reckerth.
Potrivit sursei citate, ziua de sâmbătă, 10 februarie, a adus şi recorduri ale zilei, de căldură, în staţiunea montană Păltiniş, în zona turistică Bâlea La şi în oraşul Dumbrăveni.
În judeţul Sibiu, sâmbătă, 10 februarie s-au înregistrat şi maxime, recorduri ale zilei. Spre exemplu, sâmbătă, în municipiul Sibiu au fost 17,3 grade, faţă de precedentul record al acestei zile, de 16 grade şi la Boiţa, 18,8 grade, faţă de 15,4 grade. Agerpres
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii, publicul din Deva este invitat duminică, 8 martie 2026, de la ora 20:00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, la un eveniment artistic de excepție: spectacolul „Simfonia Iubirii” – o celebrare grandioasă a iubirii prin muzică, dans și emoție autentică.
Evenimentul este organizat de Prestige Art Production. Potrivit Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, spectacolul propune o incursiune muzicală rafinată, traversând universul sonor al marilor compozitori ai lumii: de la eleganța lui Mozart, Rossini și Donizetti, la dramatismul lui Verdi și Puccini, romantismul lui Ceaikovski, până la emoția cinematografică inconfundabilă a lui Ennio Morricone.
Fiecare lucrare devine o pagină dintr-o poveste despre iubire, spusă prin armonii memorabile.
Pe scenă vor evolua: Orchestra di Teatro d’Opera Italiana, Orchestra Opera Vox, alături de Baletul și Corul Opera Vox, sub conducerea muzicală a dirijorului și solistului violonist Bogdan Costache, una dintre cele mai apreciate figuri ale noii generații de artiști români.
Dirijor „cu vioara în mână” – tradiția vieneză, reinterpretată
Unul dintre punctele de atracție ale spectacolului este conceptul artistic inspirat din tradiția vieneză a marilor maeștri, precum Johann Strauss, în care orchestra este dirijată cu vioara în mână. Bogdan Costache creează un dialog viu cu orchestra și publicul, oferind surprize muzicale, piese celebre dedicate iubirii, lucrări în primă audiție națională, dar și creații semnate de compozitori români.
Regia și coregrafia sunt semnate de Vlad Sebastian, artist cu o bogată experiență în teatre muzicale din țară și din străinătate, contribuind esențial la unitatea artistică și la impactul emoțional al serii.
Promovarea tinerelor talente românești rămâne o direcție importantă a organizatorilor. În acest context, publicul îl va descoperi pe Gabriel Popescu, un tânăr chitarist remarcabil, care va urca pe scenă alături de profesorul și mentorul său, Mădălin Antonesei, într-un moment artistic special.
„Simfonia Iubirii” este mai mult decât un concert – este o experiență completă, în care muzica prinde culoare, dansul se transformă în emoție, iar vocile corului și ale soliștilor dau profunzime fiecărui sunet. Un omagiu adus iubirii, oferit publicului într-o zi cu o semnificație aparte.
Biletele pot fi achiziționate atât online, cât și de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția de uleiuri

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD: CERERE DE OFERTĂ cu plic închis pentru achiziția unui compresor de aer pentru foreză

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: Motor termic reman tip SAA12V140E-3

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
