Eveniment
Sibiu: Procurorii cercetează dacă pacienţii cu COVID-19 sunt ucişi în Secţia ATI a Spitalului Judeţean
Procurorii au deschis luni, un dosar penal pentru omor, în cazul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, după ce a fost publicat un articol în presa locală, în care o sursă a declarat sub protecţia anonimatului că ar fi ucis ca fost angajat al Secţiei ATI, atât el, dar şi alte cadre medicale, pacienţi cu COVID-19, a precizat, pentru AGERPRES, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean.
„Deocamdată, doar în urma articolului ne-am sesizat din oficiu. S-a înregistrat dosar penal şi urmează să facem cercetări in rem”, a explicat procurorul Ion Veştemean.
Întrebat dacă de la începutul pandemiei şi până în prezent, a fost înregistrată vreo plângere sau scrisoare anonimă în care să se afirme că sunt omorâţi pacienţii cu COVID-19 la ATI în Spitalul Judeţean Sibiu, procurorul Ion Veştemean a spus: „Nu, nu am avut nimic”.
O persoană care susţine că ar fi fost angajat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, la Secţia ATI, unde sunt bolnavii cu COVID-19, a afirmat într-un articol publicat duminică, în presa locală, că şi „el ar fi omorât” pacienţi”. Conform acestei dezvăluiri, pacienţii cu COVID-19 aduşi în această secţie ar fi fost sedaţi de la început, în condiţiile în care aşa ceva este fatal pentru cei cu infecţii respiratorii. De asemenea, potrivit sursei respective, aceşti pacienţi ar fi fost efectiv legaţi de pat, de mâini şi de picioare, în poziţia cu faţa în sus, în momentul în care nu mai puteau respira şi începeau să se agite. AGERPRES / (A – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Drama din spatele unei crime, detaliată la Curtea de Apel Alba Iulia: O femeie care practica prostituția și-a ucis iubitul abuziv
Tragedia din spatele unei crime este descrisă de magistrații instanței superioare Curtea de Apel Alba Iulia. La prima vedere o femeie și-a ucis concubinul cu un cuțit. Fapta pentru care a fost condamnată la zece ani de închisoare, la instanța de fond, la Tribunalul Hunedoara.
La o analiză mai atentă se poate observa o serie de elemente care au dus, în timp, la o tragedie. În data de 29 ianuarie 2026, magistrații instanței…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
FOTO. Prima zi la Transylvania Open WTA250. Favoritele își confirmă statutul, iar româncele se opresc în calificări la simplu
Turneul WTA 250 Transylvania Open a debutat sâmbătă la Cluj-Napoca, în BT Arena, cu primele meciuri din tabloul calificărilor.
România a avut două…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Veste bună pentru Jaqueline Cristian. Prima adversară la Transylvania Open nu ajunge la Cluj. A câștigat un turneu în Filipine
Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian va juca duminică, la Cluj-Napoca, în primul său meci de simplu de la Transylvania Open 2026 cu o adversară venită din…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Închisoare cu executare pentru un bărbat care a avut parte de o ”aventură cu iz penal” pe o stradă din Alba Iulia. Ce a făcut
Un bărbat care a furat un autoturism parcat pe o stradă din Alba Iulia, iar apoi l-a condus fără a avea carnet de șofer, a fost condamnat de magistrații din oraș.
Ba mai mult, acesta a și provocat un accident rutier în timp ce conducea autoturismul. În data de 29 ianuarie 2026 magistrații Judecătoriei Alba Iulia au dat o decizie în acest caz.
Este vorba despre o serie de fapte penale comise de inculpat în noaptea de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
