Connect with us

Eveniment

Sibiul va avea un secretar de stat la Fonduri Europene – Miercuri aflăm cine va fi prefect

Published

on



Partidele din coaliția de guvernare încă nu au stabilit județele în care își vor impune prefectul. Sibiul este dorit atât de PNL, cât și de USR. Dan Barna a explicat pentru Ora de Sibiu cum se va face împărțirea, care ar fi trebuit să aibă loc luni, 11 ianuarie. Negocierile nu s-au finalizat, urmând a continua miercuri. Între timp, s-au împărțit funcțiile de secretar de stat. Sibiul va ocupa una în cadrul Ministerului Fondurilor Europene.

Negocierile privind numirea prefecților au început de săptămâna trecută. Dan Barna a explicat pentru Ora de Sibiu cum se va face împărțirea, conform unui algoritm. Lucrurile se anunțau a fi stabilite la începutul acestei săptămâni, dar negocierile au continuat, nicio decizie fiind finală.

VEZI AICI CUM SE FAC NEGOCIERILE PENTRU ÎMPĂRÂIREA PREFECTURILOR 

Dan Barna a spus că până la aplicarea algoritmului s-a dorit continuarea negocierilor. ”Încercăm o variantă cât mai amiabilă până la aplicarea algoritmului, a soluției tehnice. Vrem să negociem pentru a avea un rezultat cât mai echilibrat. Miercuri vom continua discuțiile”.

Între timp însă, liberalii au propus un sibian la Fonduri Europene, pe postul de secretar de stat.

Ludovic Orban i-a convocat vineri pe liberalii din teritoriu la o şedinţă în care a discutat cu fiecare lider de filială pe tema funcţiilor pe care le vor primi în guvernarea Cîţu. Primele 20 de filiale ale formaţiunii, cu rezultate foarte bune la alegerile parlamentare, au avut dreptul la un secretar de stat şi două poziţii în conducerea unor agenţii sau oficii.

A doua organizaţie ca forţă, Sibiul, a cerut om la Fonduri Europene

 

 

 

sursa: Ora de Sibiu


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Burleanu, despre incidentele de la meciul CFR Cluj – U Cluj: Astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal

Published

on






Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, luni, comentând incidentele de la finalul partidei CFR Cluj – ”U” Cluj, scor 3-2,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Horoscop 10 februarie 2026: tensiuni, decizii amânate și provocări pentru multe zodii. Cine trebuie să evite conflictele

Published

on






Ziua de marți, 10 februarie, vine cu avertismente importante pentru majoritatea zodiilor, potrivit previziunilor astrologice. Problemele de comunicare, stresul profesional…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Vremea până în 22 februarie. Alternanțe de frig și cald. Prognoza meteo în Transilvania și în celelalte regiuni din țară

Published

on

Vremea până în 22 februarie. Vor fi două săptămâni cu variații mari de temperatură. Vor fi alternanțe de perioade mai reci cu altele mai calde. Meteorologii anunță și precipitații sub formă de ploi sau ninsori.

Vremea va fi schimbătoare, cu diferențe de temperaturi maxime de la 5-6 grade la 10-12 grade sau chiar 15 grade în vest. Variațiile se vor înregistra la interval de o zi sau câteva zile.

După perioada mai…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO Parcul de Nord din Alba Iulia: O nouă licitație pentru amenajarea acestuia, lansată de Primărie. Cum va arăta zona

Published

on

Parcul de Nord din Alba Iulia. Primăria Alba Iulia a lansat luni, 9 februarie, în platforma SEAP, a doua licitație pentru execuția lucrărilor de amenajare a Parcului de Nord, în zona cartierelor Micești și Orizont. 

Valoarea totală estimată a contractului este de 16.643.590,76 de lei, fără TVA. Investiția este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027. 

Potrivit documentației, termenul de execuție a…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading