Eveniment
Sindicaliştii Sanitas anunţă proteste începând de joi, nemulţumiţi de anunţurile referitoare la reducerea sporurilor
Sindicaliştii Federaţiei Sanitas vor picheta sediile Guvernului, Parlamentului şi ministerelor în perioada 11 – 19 februarie, în semn de protest faţă de anunţurile autorităţilor referitoare la reducerea sporurilor pentru angajaţii bugetari, suspendarea acordării voucherelor de vacanţă pentru anul 2021 şi reducerea indemnizaţiei de hrană.
„Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas, întrunit luni, 8 februarie 2021, a luat act cu maximă îngrijorare de declaraţiile premierului Florin Cîţu şi ale preşedintelui PNL, Ludovic Orban, referitoare la reducerea sporurilor pentru angajaţii bugetari, suspendarea acordării voucherelor de vacanţă pentru anul 2021 şi reducerea indemnizaţiei de hrană. În acest context a analizat posibilul impact al acestor măsuri asupra membrilor noştri de sindicat, a constatat lipsa completă a dialogului social, a consultărilor cu organizaţiile sindicale înaintea implementării acestor măsuri şi a hotărât adoptarea unui calendar de proteste sindicale pe termen scurt care vizează pichetarea Guvernului României, a ministerelor de resort şi a Parlamentului României în perioada 11 februarie – 19 februarie 2021. Pichetările vor avea loc după un program pe care îl vom anunţa în timp util, în limitele permise de legislaţia actuală, specifică perioadei stării de alertă”, se arată într-un comunicat al organizaţiei sindicale remis marţi AGERPRES.
Potrivit sindicaliştilor, ignorarea completă a partenerilor sociali în condiţiile construirii unei proiecţii bugetare cu impact negativ major asupra veniturilor salariaţilor din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială va declanşa nemulţumiri masive care riscă să se transforme în manifestaţii spontane ce vor putea bulversa activitatea curentă a celor două sisteme aflate în linia întâi a luptei cu pandemia.
„Facem apel la toţi decidenţii implicaţi în constituirea bugetului, precum şi la toţi parlamentarii care urmează să aprobe acest buget, indiferent de culoarea politică, să aibă în vedere că salariaţii din sănătate şi asistenţă socială luptă de mai bine de un an cu virusul ucigaş în condiţii de muncă nemaiîntâlnite până acum şi sunt deja epuizaţi, iar lupta lor nu se va încheia curând, context în care reducerea veniturilor acestora este o situaţie pe care nu o putem accepta. Mai mult decât atât, creşterea imediată a salariilor, prevăzută de Legea 153/2017, pentru categoriile de salariaţi cu cele mai mici venituri din sistemul, constituie condiţia de bună credinţă a Guvernului României, nenegociabilă din punctul nostru de vedere”, se precizează în comunicatul citat. AGERPRES/(AS – editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Ilie Bolojan, scrisoare la CCR: Amânarea deciziei privind pensiile magistraților va costa România peste 230 de milioane de euro
Ilie Bolojan, scrisoare la CCR: Premierul a informat oficial CCR că România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR, ca urmare a amânării unei decizii pe reforma pensiilor magistraților, blocată la CCR. Comisia Europeană va aștepta următoarea ședință a CCR, pe data de 11 februarie, pentru a comunica o decizie finală.
“La data de 30 ianuarie 2026, în cadrul unei reuniuni formale a reprezentanţilor Ministerului…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
ANAF: Cum se depune Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice
ANAF transmite clarificări privind modalitatea în care trebuie depusă Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și privind contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Precizările vin în urma întrebărilor contribuabililor adresate prin chatbot-ul ANAF.
Declarația 212 este o declarație voluntară prin care contribuabilul cu obligație declarativă…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
Poveștile copilăriei prind viață la teatrul de păpuși de la Iulius Mall Cluj. Sâmbătă, cei mici o întâlnesc pe „Cenușăreasa”
Weekend-urile devin mai vesele și magice la Iulius Mall Cluj, unde cei mici și părinții sunt invitați să descopere lumea poveștilor clasice, prin spectacolele de…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Înscrieri clasa pregătitoare 2026: calendarul propus de Ministerul Educației. Perioada de completare a cererilor-tip și condiții
Ministerul Educației a publicat calendarul înscrierilor la clasa pregătitoare pentru anul 2026-2027, aflat la stadiu de proiect, în consultare publică. Perioada propusă pentru completarea și validarea cererilor-tip de înscriere la școală este 31 martie – 6 mai.
Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2026 inclusiv au obligația de a înscrie copiii în clasa pregătitoare, anunță…
Citește mai mult pe Alba24.ro
