Connect with us

Alba

Situațiile în care elevii și profesorii pot face cursuri online și după deschiderea școlilor. Precizările ministrului Educației

Published

on



Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, miercuri, că elevii și profesorii care au vulnerabilităţi pot învăţa, respectiv preda online, dar trebuie să aibă un certificat medical.

„În primul rând, cu toţii ne dorim revenirea la normalitate. Normalitate înseamnă şcoală cu prezenţă fizică, componente de online în perioada ce va urma. Elevii care au vulnerabilităţi, certificatul medical, cu siguranţă vor avea acces la învăţarea online. Elevii care au vulnerabilităţi şi care au certificate medicale vor putea învăţa online.

Aparţinătorii: părinţi, bunici ai acestor copii care au vulnerabilităţi generate de boli cronice certificate medical şi ei vor avea acces la învăţământ online.

Cadrele didactice pot avea vulnerabilităţi şi cu certificat medical vor putea să predea online, asta în cazul în care nu vor exista – şi în cea mai mare parte nu există – cadre didactice care să înlocuiască aceşti colegi care au vulnerabilităţi medicale. În acest fel vom asigura accesul la învăţământ online oricui are o motivare solidă, o certificare medicală”, a declarat Sorin Cîmpeanu, întrebat miercuri despre faptul că unii părinţi au semnat o petiţie în care cer ca şcolile să fie deschise din luna…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Trei morți, dintre care doi copii, într-un accident cumplit produs pe DN 6. Impact între un camion și un microbuz de marfă

Published

on

Trei morți, dintre care doi copii, într-un accident cumplit produs pe DN 6, în Caraș-Severin. Accidentul s-a produs duminică, între localitățile Cornea și Domașnea, între un camion și un microbuz de marfă.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, s-a stabilit că accidentul s-a produs pe DN 6 s-a produs după ce șoferul camionului a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu microbuzul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: Accident rutier pe A1, în apropiere de Sebeș. Două autoturisme implicate

Published

on

Accident rutier pe A1:Detașamentul de pompieri Sebeș a intervenit, duminică seara, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, la kilometrul 309.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba, în accident au fost implicate două autoturisme, fără a fi înregistrate…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Horoscop 9-15 februarie 2026: Ce spun astrele despre ziua de 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților, pentru fiecare zodie

Published

on

Horoscop 9-15 februarie. Această săptămână este marcată de o atmosferă mai emoțională decât de obicei, având în vedere că se apropie Ziua Îndrăgostiților.

Totuși, nu este vorba doar despre romantismul clasic, ci despre felul în care fiecare zodie își definește relațiile, nevoile și limitele.

Pentru unii, 14 februarie devine un test al sincerității în cuplu, pentru alții, un moment de clarificare sau chiar de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

L-ați văzut? Bărbat din Aiud, dat dispărut de mama sa. A plecat spre Alba Iulia și nu a mai putut fi contactat

Published

on

Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Aiud. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

În seara zilei de 8 februarie 2026, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, SZANTO ROBERT LEHEL, în vârstă de 52 de ani, a plecat de la domiciliul său, la aceeași dată, în jurul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading