Connect with us

Alba

Slujbă de priveghere oficiată la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Programul liturgic, în ziua pomenirii Moșilor de iarnă

Published

on



Moșii de Iarnă 2021 la Catedrala Încoronării din Alba Iulia: În seara zilei de vineri, 5 martie 2021, începând cu ora 22.00, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia va fi oficiată slujba privegherii.

În ceea ce privește programul liturgic al Catedralei Reîntregirii din dimineața zilei de sâmbătă (6 martie), în ziua pomenirii Moșilor de iarnă, acesta va cuprinde oficierea slujbei parastasului de obște, cu începere de la ora 9.00.

În prima parte vor fi săvârșite Vecernia și Utrenia, urmând ca de la miezul nopții să fie celebrată Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Devenită deja o tradiție, această rânduială specială este oficiată în prima noapte de vineri spre sâmbătă a fiecărei luni, cu excepția perioadelor celor patru Posturi de peste an.

De asemenea, reprezentanții Arhiepiscopiei reamintesc faptul că slujba Vecerniei și a Acatistului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, săvârșită în mod obișnuit în seara zilei de vineri, de la ora 18.00, nu se va oficia.

Radio Reîntregirea va transmite în direct, începând cu ora 22.00, slujba privegherii, care se va încheia în jurul orei 1.30.

Moșii de Iarnă 2021 – începutul celor șapte Sâmbete ale Morților

Moșii de iarnă reprezintă una…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Locuri de muncă în Alba: 428 de posturi în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș, Câmpeni și alte localități din județ. Oferta prin AJOFM

Published

on

Locuri de muncă în Alba: Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Alba a transmis oferta de locuri de muncă disponibile în județul Alba, la data de 2 februarie 2026.

Sunt vacante 428 de posturi în județul Alba, în mai multe domenii.

AICI: ADAUGĂ ANUNȚ ANGAJARE

Locuri de muncă / angajări ALBA IULIA

Angajator – post vacant – nr. locuri – telefon/ email

  • DGA…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Echipa Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, prezentă la competiția națională de robotică Meet the Techs 2026

Published

on

Echipa Star_B1T0 din Sebeș a fost prezentă la competiția națională de robotică Meet the Techs 2026, desfășurată la Satu Mare. 

18 echipe de robotică din întreaga țară au participat la competiția Meet the Techs 2026, un eveniment organizate de StarTech și PrismaTech, care a îmbinat competiția, distracția și spiritul de colaborare.

Printre participanți s-a numărat și echipa Star_B1T0 a Colegiului Național…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO Jandarmeria avertizează: „Nu tot ce pare real, este real”. Cât de ușor putem cădea în capcana imaginilor și clipurilor false

Published

on

Jandarmeria avertizează: „Nu tot ce pare real, este real”. Reprezentanții Jandarmeriei Române au realizat recent un clip video care demonstrează cât de ușor pot fi create, cu ajutorul inteligenței artificiale, imagini și filmări care par autentice, dar care nu au existat niciodată în realitate. „Nu lăsați un algoritm să vă controleze emoțiile”, avertizează Jandarmeria.

Inițiativa Jandarmeriei de a prezenta…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Spectacol aniversar Lord of the Dance la Cluj-Napoca, în data de 2 aprilie

Published

on

Spectacolul aniversar Lord of the Dance – 30 de ani ajunge în România la începutul lunii aprilie, cu o primă oprire la Cluj-Napoca, în 2 aprilie la BT Arena, urmând ca în data de 3 aprilie să fie prezentat la București, la Sala Palatului.

Interesul publicului pentru celebrul spectacol Lord of the Dance se reflectă în ritmul accelerat de vânzare a biletelor.

Atât reprezentația din Cluj-Napoca, cât și cea din București…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading