Connect with us

Alba

Şoferii care vor staţiona în jurul școlilor sau grădiniţelor ar putea primi amenzi de peste 700 de lei. PROIECT, la Senat

Published

on



Șoferii care vor staţiona în intervalul 07:00 – 20:00 în dreptul unităţilor de învăţământ riscă amenzi de până la 725 lei, potrivit unui proiect de lege înregistrat la Senat ce vizează modificarea Codului Rutier.

Propunerea legislativă pentru completarea art. 53 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost înregistrată la Senat în data de 9 februarie, fiind inițiată de deputatul PNL Robert Sighiartău.

Proiectul legislativ urmăreşte introducerea în Codul Rutier a unei prevederi legate de stabilirea unor spaţii special amenajate şi semnalizate pentru îmbarcarea sau debarcarea preşcolarilor şi şcolarilor, pe toate laturile de acces ale unităţilor de învăţământ. Aceste locuri vor putea fi utilizate pe o durata de 20 de minute, în intervalul 07:00-20:00, de cei care îşi lasă sau iau copiii de la grădiniţe sau şcoli.

„Propunem implementarea a două măsuri pe care le considerăm absolut necesare pentru siguranța copiilor. În primul rând, propunem completarea art. 53 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului astfel încât, pe o relație de…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

VIDEO: Modernizări la sediul Spitalului Municipal Blaj. Care este stadiul lucrărilor și termenul de finalizare al acestora

Published

on

Modernizări la sediul Spitalului Municipal Blaj. În această perioadă continuă lucrările de eficientizare energetică a sediului unității medicale. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a prezentat stadiul lucrărilor și termenul de finalizare.

După modernizarea și dotarea spațiilor interioare, s-a trecut la etapa de renovare a clădirii la exterior. Finanțarea este din fonduri europene, prin PNRR, valoarea proiectului fiind de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Bărbat decedat într-un incendiu ce a cuprins o rulotă, la Craiva. Polițiștii cercetează cazul

Published

on

Un bărbat și-a pierdut viața, în urma unui incendiu ce a cuprins o rulotă la Craiva, sat ce aparține de comuna Cricău.

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, 13 decembrie, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în extravilanul localității Craiva, ar fi ars o rulotă, iar în interior ar fi o persoană carbonizată.

Polițiștii s-au deplasat la fața…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Asigurare RCA obligatorie pentru trotinete și biciclete electrice. De astăzi pot fi aplicate amenzi. Care sunt noile reguli

Published

on

Asigurare RCA obligatorie pentru trotinete și biciclete electrice. Noua lege RCA ce a intrat în vigoare în urmă cu o lună se aplică, începând din 13 decembrie, în ceea ce privește sancțiunile. Polițiștii pot da amenzi pentru lipsa asigurării obligatorii pentru astfel de vehicule.

Amenzile prevăzute de noua lege sunt între 1000 și 2000 de lei. Lipsa RCA poate duce și la reținerea certificatului de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Cutremur în apropiere de Alba Iulia și Sibiu, sâmbătă, 13 decembrie. Ce magnitudine a avut

Published

on

Două cutremure au fost înregistrate sâmbătă, până la orele amiezii, în România. Unul dintre acestea a fost semnalat într-o zonă atipică, în apropiere de Sibiu și Alba Iulia.

Potrivit INFP, în jurul orei 9.41 a fost înregistrat un cutremur de magnitudine mică, 2,4 și la adâncime de doar 5 km, în zona Transilvania – Sibiu.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 25 km V de Sibiu, 37 km SE de Alba…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading